Pe parcursul anului trecut, în ţară s-au produs peste 2500 de accidente rutiere, ceea ce reprezintă o ușoară creștere în comparație cu anul 2016 (+1,33%). În acestea şi-au pierdut viața 273 de persoane, iar altele 2846 au suferit diverse traumatisme. Numărul persoanelor decedate, precum și a celor rănite este în scădere (-12,22% şi, respectiv, -2,8%). Mai bine de jumătate dintre accidente s-au produs în Chişinău, transmite IPN.
Potrivit raportului Poliției pentru anul 2017, din numărul total de 2512 accidente, 863 au fost calificate accidente grave, numărul cărora, comparativ cu perioada similară a anului precedent, a crescut cu 1,41%. Creșterea numărului de accidente s-a atestat în raioanele Taraclia, Vulcănești, Anenii Noi, Edineț.
Puțin peste 74% din accidente s-au produs din vina conducătorilor auto, ponderea respectivă fiind constantă prin comparație cu anul precedent. Cele mai multe accidente – 662, care s-au soldat cu 131 de morți, s-au produs din cauza vitezei neajustate vizibilității şi condițiilor rutiere. Din cauza neacordării de prioritate pietonilor, s-au produs 346 de accidente, în care au murit 17 persoane. Același număr de accidente, soldat cu nouă decedați, s-a produs din cauza neacordării priorității altor vehicule.
Printre alte cauze ale producerii accidentelor se numără neasigurarea la schimbarea benzii sau direcției de mers, traversarea neregulamentară de către pietoni, nerespectarea distanței dintre vehicule, beția, adormirea la volan, dar şi depășirea limitei de viteză.
În ceea ce ține de fenomenul infracțional, în continuare se caracterizează prin forme de abateri penale ușoare și mai puțin grave, ponderea acestor fapte pe fonul infracțional general fiind de 78,5%, prevalând cele contra patrimoniului și în domeniul transporturilor.
În anul 2017 poliția a înregistrat 32 22 de infracțiuni. Mai bine de jumătate – 56% au fost calificate ca fiind mai puțin grave, 26% – ușoare, 16,3 % – grave, 2% – deosebit de grave, 0,4% – excepțional de grave. Potrivit oamenilor legii, fenomenul infracțional a înregistrat o diminuare cu 15,6% comparativ cu 2016. Cele mai afectate unități administrativ-teritoriale din punct de vedere al ratei criminalității sunt municipiile Chișinău și Bălți, precum și raioanele Criuleni, Comrat şi Cahul.
Printre problemele cu care se confruntă Poliția națională se numără faptul că nu răspunde numărului sporit de solicitări și evenimente. La nivelul IGP persistă încă abordarea fragmentară a unor procese. Calitatea cooperării intra-instituționale și activitatea pe segmentul operațional urmează a fi în continuare consolidate și dezvoltate.