Puțin peste 375 de mii de locuitori cu domiciliul în stânga Nistrului și municipiul Bender erau luați la evidență în Registrul de stat al populației la data de 30 iunie 2025. Dintre aceștia, peste 347 de mii dețin cetățenia Republicii Moldova, iar circa 7 500 sunt cetățeni străini, transmite IPN.
Biroul politici de reintegrare precizează, cu trimitere la datele Agenției Servicii Publice, că circa 264 692 de locuitori din regiunea transnistreană dețin acte de identitate de uz intern valabile, iar 232 669 dețin pașaportul valabil al cetățeanului Republicii Moldova.
Ca urmare a amendamentelor privind simplificarea procedurii de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova, în perioada 19 aprilie 2018 – 30 iunie 2025, în condițiile acestor prevederi legale 43 505 persoane au fost recunoscute cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care 28 197 (circa 65%) sunt locuitori din stânga Nistrului și municipiul Bender, care au obținut deja acte de identitate de cetățean al Republicii Moldova.
„Procesul de documentare a locuitorilor din stânga Nistrului reflectă angajamentul autorităților moldovenești de a facilita reintegrarea acestora în cadrul legal național și de a le asigura accesul la servicii publice și drepturi fundamentale”, menționează Biroul de reintegrare într-un comunicat de presă.

