ALBASAT
Actualitate Societate

Peste 851 de mii de alegători sunt așteptați astăzi la urne

Pentru turul II de scrutin al alegerilor locale, organizat în 273 de localități, au fost deschise 609 secții de votare, la urne fiind așteptați peste 839 de mii de alegători. De asemenea, pentru alegerile repetate, care se desfășoară în opt localități, au fost deschise 11 secții de votare, iar numărul de votanți care sunt așteptați este de peste 12 mii. Toate secțiile votare și-au început activitatea la ora 07.00. În două localități s-a întrerupt curentul electric pentru circa 20 de minute, dar situația a fost remediată. Datele au fost prezentate duminică dimineața de către reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, președinta CEC, Angelica Caraman, a declarat că pentru cele 273 de mandate de primar, în turul doi candidează 544 de persoane, dintre care 56 independent, iar ceilalți de la formațiuni politice.

Orhei este raionul cu cele mai multe localități în care are loc turul II – 20 de unități administrative. În raioanele Dondușeni, Basarabeasca și Taraclia, turul II are loc în câte o localitate. În municipiul Chișinău turul II se desfășoară în 8 suburbii.

În turul II se consider ales candidatul care a acumulat cel mai mare număr de voturi. În caz de paritate de voturi, se consider ales cel care a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur. Dacă și în primul tur de scrutin cei doi candidați au acumulat același număr de voturi, consiliul electoral de circumscripție va efectua tragerea la sorți. În cazul celor două localități cu un singur candidat, acesta se consideră ales dacă persoana a întrunit cel puțin jumătate de voturile alegătorilor care participă la scrutin.

În cele 8 localități unde are loc votarea repetată se aleg consiliile locale, iar în 6 din ele se votează și primarii.

Secțiile de votare sunt deschise până la ora 21.00. Alegătorul care din motive de sănătate sau alte motive temeinice nu se poate deplasa la secția de votare poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Votarea la locul aflării poate fi solicitată și în ziua alegerilor prin depunerea unei cereri în formă scrisă, dar cu prezentarea unui certificat medical. Biroul electoral va aproba cererea până la ora 14.00.

Related posts

În Moldova s-a înregistrat un caz probabil de hepatită acută severă la un copil

Albasat

Fotolii ginecologice adaptate, donate de UNFPA la Bălți și Edineț

AlbasatTV, Nisporeni

Ion Munteanu: Dacă se constată fraudarea alegerilor, ar trebui să avem alegeri repetate

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment