ALBASAT
Societate

Piețele vor activa conform unui regim special. Copiii până la 7 ani nu vor avea acces

Începând cu 1 iulie, piețele din municipiul Chișinău vor activa conform unui program special, de la orele 05.00 până la 19.00, inclusiv în zilele de odihnă, cu interzicerea comerţului ambulant în preajma lor. Totodată, copiii până la 7 ani nu vor avea acces interzis pe teritoriul pieței. Prevederile se conțin într-o decizie a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, luată luni, 29 iunie, transmite IPN.

Zilele de luni vor fi zile sanitare pentru toate piețele din municipiul Chișinău, indiferent de forma de proprietate.

Tot de la 1 iulie, centrele comerciale din Chișinău și unitățile comerciale specializate din cadrul acestora, cu excepția cinematografelor și centrelor de agrement amplasate în incinta lor, vor activa cu program obișnuit, cu respectarea și monitorizarea strictă a prevederilor de prevenire a infecției COVID-19.

Din 1 iulie se reiau activităţile economice cu respectarea obligatorie a măsurilor generale de sănătate publică și special, cu mai multe excepții.

Până pe 15 iulie, se interzice activitatea cluburilor de noapte, activitatea discotecilor, scăldatul în lacurile cu plajă, inclusiv cele din zonele de agrement din municipiul Chişinău, aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.) în grupuri mai mari de 3 persoane, aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 ani în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă.

Se interzice aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive și zone de agreement, activitatea centrelor de reabilitare și recuperare balneosanatorială, activitatea procesului educațional, activitatea taberelor de odihnă și întremare a sănătății copiilor și organizarea și desfășurarea tuturor activităților și competițiilor municipale cu caracter cultural și sportiv.

Activitatea zonelor de agrement din municipiul Chișinău și organizarea ceremoniilor (nunți, cumetrii, omagieri, mese de pomenire), indiferent de statut, public sau privat, se suspendă până la 15 iulie.

Related posts

Ambasadorul Federației Ruse în Moldova este convocat la MAEIE

AlbasatTV, Nisporeni

EU and WHO deliver medical equipment for patients with COVID-19

Albasat

Cursul valutar oficial la 03.10.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment