ALBASAT
Societate

Polițiști din Marea Britanie au găsit un pinguin care mergea pe mijlocul drumului

O patrulă de poliție din Marea Britanie a găsit un pinguin care mergea pe mijlocul unui drum rural din Anglia. S-a întâmplat duminică dimineață, în Strelley, Nottinghamshire, relatează CNN.

Polițiștii spun că pinguinul Humboldt provenea de la o fermă aflată la peste un kilometru distanță.

„Am fost foarte surprinși când am dat peste un pinguin pe tura noastă”, a spus agentul Gareth Philp de la Poliția din Nottinghamshire, citat de un comunicat de presă.

Vedem lucruri foarte interesante când ieșim în patrulare, dar un pinguin care merge pe mijlocul drumului este probabil unul dintre cele mai bizare”, a adăugat el.

Philp a adăugat că el și colegii săi au poreclit pinguinul Po-Po și că acesta a fost foarte prietenos.

Ofițerii noștri sunt pregătiți să facă față multor tipuri de incidente complexe și este minunat că am reunit rapid pinguinul cu proprietarul său”, a spus inspectorul Gordon Fenwick de la Poliția din Nottinghamshire.

Pinguinii Humboldt sunt originari din America de Sud și trăiesc pe coastele Pacificului din Chile și Peru, potrivit Institutului Smithsonian.

Related posts

Cursul valutar oficial la 22.05.2020

Albasat

CNAS a transferat banii pentru plata prestațiilor sociale pentru luna septembrie

Albasat

Instituțiile nebancare au acordat în 2020 împrumuturi de peste 10 miliarde de lei

Albasat

Leave a Comment