Polonia raportează, sâmbătă, cel mai mare număr de decese din cauza coronavirusului înregistrat de la începutul pandemiei – 548 de persoane au murit, conform EFE, citat de Agerpres. Numărul total al victimelor urcă astfel la 10.045 de morţi de COVID-19 în Polonia.
Între lunile martie şi aprilie, ţara a avut o evoluţie mai moderată în privinţa contagierilor cu virusul SARS-CoV-2 comparativ cu alte ţări, până când în septembrie cifrele au început să escaladeze. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 25.571 de cazuri, o cifră care relevă o oarecare încetinire faţă de numărul maxim atins sâmbăta trecută, când s-au înregistrat 27.875 de contagieri.
Bilanţul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 691.118, fapt ce pune la îndoială capacitatea sănătăţii publice a acestei ţări, deşi au fost instalate spitale provizorii în diferite oraşe pentru a întări capacitatea celor existente.
Sâmbăta trecută, pe 7 noiembrie, în Polonia au intrat în vigoare noi restricţii impuse vieţii sociale şi activităţii economice, printre care interdicţia reuniunilor cu mai mult de cinci persoane.
- Fondatorul unui canal rus de Telegram pro-război, reținut în Muntenegru
- Statele baltice cer interzicerea tranzitului de cereale rusești prin UE
- Iwona Piorko: Moldova este aproape de deschiderea a încă două clustere de negocieri cu UE
- Proiectele finanțate prin programele naționale, verificate de Vladimir Bolea în raionul Nisporeni
- Fondurile europene, șansa investițiilor rapide în satele din Republica Moldova

