ALBASAT
Actualitate Diverse Nisporeni Societate

Portevschi Vasile: „Implicarea civică trebuie să vină de la fiecare cetățean, din sufletul lui”

Implicarea civică este una dintre condițiile de bază pentru construirea unei societăți democratice și prospere. Deputatul Portevschi Vasile consideră că, fără participarea activă a cetățenilor, niciun stat sau comunitate nu poate evolua durabil. În cadrul unui podcast realizat în studioul ALBASAT, parlamentarul a vorbit despre importanța responsabilității individuale, a spiritului civic și a colaborării dintre cetățeni și autorități pentru rezolvarea problemelor comunitare.

„Implicarea civică trebuie să vină de la fiecare cetățean, din sufletul lui, pentru că o societate, un stat, o țară nu poți construi fără oameni, fără implicare. De aceea, implicarea civică nu este doar pentru interesul personal, ci și pentru dezvoltarea țării”, a subliniat deputatul.

Cetățenii și autoritățile locale – parteneri în dezvoltarea comunităților

Portevschi Vasile a menționat că implicarea civică începe, în primul rând, la nivel local. Cetățenii pot lucra împreună cu autoritățile publice pentru a identifica problemele comunității, a propune soluții și a contribui la implementarea acestora. „Important este ca oamenii să fie activi. Cel mai simplu este să-ți pese de unde merge țara sau localitatea ta și cum se dezvoltă”, a declarat parlamentarul.

El a dat ca exemplu implicarea cetățenilor din diasporă, care prin contribuții financiare susțin proiecte de infrastructură, educație sau cultură în satele și orașele din Republica Moldova. Aceste inițiative, spune deputatul, demonstrează că spiritul civic nu se limitează la granițele țării și că fiecare contribuție contează.

Respectarea legii și informarea corectă – baze ale implicării civice

Deputatul a subliniat că respectarea legislației este esențială pentru funcționarea corectă a statului, iar informarea corectă a cetățenilor joacă un rol central. „Modalitățile sunt simple: să se informeze corect și să fie mereu în contact cu administrația publică locală. Nu putem să lăsăm totul în seama primarului sau a autorităților centrale. Cetățenii trebuie să vină cu propuneri, soluții și să se implice activ în viața comunității”, a precizat el.

Declarațiile lui Porțevschi Vasile au fost făcute în cadrul unui podcast realizat în studioul ALBASAT, parte a proiectului „Mass-media locală în sprijinul promovării imaginii Republicii Moldova, valorilor europene și a democrației”. Proiectul are ca scop informarea corectă a publicului și promovarea valorilor europene în comunitățile locale, oferind o platformă pentru dezbateri, exemple pozitive despre integrarea europeană și modele de implicare civică.

Prin astfel de inițiative, mass-media locală contribuie la creșterea gradului de conștientizare a publicului și la stimularea participării cetățenilor în procesele decizionale de la nivel local și național. „Este nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi pentru ca țara să se dezvolte. Dacă alegem să fim pasivi, dezvoltarea trece pe lângă noi. Dacă alegem să participăm, putem schimba lucrurile în bine”, a concluzionat Portevschi Vasile.

Related posts

Fostul antrenor al echipei Speranța Nisporeni va antrena în Lituania

AlbasatTV, Nisporeni

Consumatorii vor putea alege furnizorul de gaze

AlbasatTV, Nisporeni

Partidul Șor anunță trei mitinguri pentru 21 mai

AlbasatTV, Nisporeni