ALBASAT
Societate

Pot fi depuse dosarele pentru Premiul Național, ediția 2022

Autoritățile invită potențialii candidați la concursul pentru Premiul Național să depună dosarele începând de astăzi. Cele zece premii urmează să fie acordate în cadrul evenimentelor organizate de Ziua Independenței Republicii Moldova, transmite IPN.

Premiul Naţional se acordă persoanelor care au contribuit substanțial și au avut un impact considerabil la dezvoltarea societății, științei, tehnologiilor, culturii, artei și sportului, precum și la consolidarea valorilor, patrimoniului și imaginii Republicii Moldova.

Persoanele și colectivele interesate își pot fi depune dosarele începând cu data de 27 iulie și până pe 10 august, în format electronic la adresa de email: cancelaria@gov.md. Dosarul de înregistrare a candidatului trebuie să conțină: scrisoare de recomandare, CV, lista publicațiilor și cea a lucrărilor științifice, operele literare, copiile brevetelor de invenție și patentelor, etc.

„Deși este un an complicat și dureros pentru toată regiunea, inclusiv pentru Republica Moldova, este important să nu uităm oamenii ale căror realizări ajută țara sau chiar lumea să aibă parte de mai mult bine, mai multă creație și inovație. Tradițional, aceste premii se acordă pentru realizările din anul precedent”, a menționat premierul Natalia Gavrilița, citată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Premiul Național constă în diplomă, medalie și câte 100 de mii de lei pentru fiecare laureat individual sau echipă.

Related posts

România închide mai multe puncte de frontieră, pe toate granițele

Albasat

Mai multe hectare de culturi agricole și vegetație uscată au fost nimicite de flăcări

AlbasatTV, Nisporeni

Veronica Sirețeanu: Anticipăm o creștere economică de 2%

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment