ALBASAT
Actualitate Societate

Premii pentru sportivii cu medalii la Campionatul de Haltere și la Jocurile Europene din Polonia

Premii pentru sportivii moldoveni care au obținut medalii la Jocurile Europene din Krakow-Malopolska, Polonia, și la Campionatul European de Haltere pentru tineri, organizat la Chișinău. De asemenea, au fost premiați și antrenorii tinerilor sportivi pentru succesele înregistrate, muncă și dedicație, transmite IPN.

Ministerul Educației și Cercetării precizează că valoarea totală a premiilor pentru lotul național la Jocurile Europene din Polonia este de 1,484 milioane de lei. În cadrul competițiilor, o medalie de bronz a obținut Serghei Tarnovschi și una de aur – Artiom Livădari. Este pentru prima dată, când Moldova obține aur la această competiție europeană.

Sportivii care au câștigat medalii în cadrul Campionatului European de Haltere vor primi premii bănești în sumă totală de 86 250 de lei.

„Am dovedit că suntem parte a marii familii sportive europene și că punem preț pe performanță, muncă și dedicație. Ministerul Educației și Cercetării va continua să susțină sportivii și antrenorii prin burse de performanță, prin crearea condițiilor adecvate pentru activitate, dar și prin susținerea participării acestora la competiții europene și mondiale”, a menționat ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală

În luna iunie 2023, alți sportivi și sportive de performanță au beneficiat de premii bănești în valoare de circa 4,5 milioane de lei. De la începutul anului, sportivii moldoveni au câștigat 262 de medalii la toate categoriile de vârstă, 188 de medalii la probele neolimpice și 74 de medalii la probele olimpice.

De asemenea, Republica Moldova are o cotă olimpică pentru participare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, prima calificare pentru țara noastră fiind obținută la proba tir cu arcul de Maestrul Emerit al Sportului Dan Olaru.

Related posts

O femeie a murit după ce un microbuz de pe ruta Cahul-Doina s-a ciocnit într-un pilon

AlbasatTV, Nisporeni

34 de persoane din raionul Nisporeni au fost amendate în perioada stării de urgenţă. Vezi care sunt încălcările şi care este suma amenzilor

Albasat

Boris Johnson: Nu mai putem fi prizonierii crizei COVID-19

Albasat

Leave a Comment