ALBASAT
Societate

Primul lot de 7000 de flacoane de vaccin antirabic ajuns în țară va fi distribuit la cerere

Primul lot de 7000 de flacoane de vaccin antirabic, pentru anul 2023, a ajuns în Republica Moldova săptămâna trecută și va fi distribuit la cerere. Pentru procurarea acestora Compania Națională de Asigurări în Medicină a alocat peste 879 de mii de lei din fondul măsurilor de profilaxie. Vaccinurile au fost recepționate la depozitul național de vaccinuri din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.

Contactat de IPN, șeful Secției supraveghere epidemiologică a bolilor prevenibile prin vaccinări din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Veaceslav Guțu, a precizat că vaccinurile antirabice vor fi oferite instituțiilor medicale, la cerere și la necesitate, de către ANSP, prin intermediul centrelor teritoriale de sănătate publică. El a spus că astfel de cereri există, iar numărul lor crește de la an la an.

Vaccinul este administrat în trei doze, după ce persoana a fost mușcată de un animal potențial infectat cu rabie sau înainte ca mușcătura să aibă loc. Se recomandă ca persoanele care activează în domeniul zootehnic să se vaccineze, dar acest lucru nu este obligatoriu.

În Republica Moldova au ajuns și 37 de flacoane de imunoglobulină antirabică, pentru care CNAM a alocat peste 23 de mii de lei. Potrivit lui Veaceslav Guțu, acest preparat se administrează deja persoanelor bolnave de rabie și care dezvoltă simptome. Numărul de flacoane, în opinia sa, este mai mult decât suficient, deoarece, foarte rar se ajunge la simptome și îmbolnăvire cu rabie. „Oamenii conștientizează și încep vaccinarea cu cele trei doze de vaccin imediat după ce a avut loc mușcătura”, a adăugat șeful de secție de la ANSP.

Atât vaccinul antirabic, cât și imunoglobulina antirabică sunt de producție indiană. Serul antirabic este indicat pentru prevenirea rabiei la copii şi adulţi.

Cel de-al doilea lot de vaccin antirabic urmează să ajungă în țară până la finele anului 2023.

Related posts

Dan Perciun: Doar 5 mii de familii nu vor beneficia de compensații

AlbasatTV, Nisporeni

Aproape 70 de clase se află în carantină din cauza COVID-19

Albasat

În declarația de avere se vor indica servicii medicale, hoteliere, deținerea criptovalutei

Albasat

Leave a Comment