ALBASAT
Actualitate Societate

Prioritățile de creștere economică, discutate la Guvern cu misiunea FMI

Stadiul actual de implementare a programului cu Fondul Monetar Internațional a fost discutat de către prim-ministrul Dorin Recean cu echipa FMI, condusă de Clara Mira. De asemenea, au fost discutate evoluțiile în realizarea agendei de reforme, dar și progresele înregistrate în dezvoltarea economică a țării, transmite IPN.

Experții se vor afla la Chișinău, în perioada 22 aprilie-2 mai pentru a realiza cea de-a cincea evaluare a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și prima evaluare a programului susținut prin Mecanismul de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate (RSF).

Prim-ministrul Dorin Recean s-a referit la prioritățile de bază ale executivului, printre care relansarea economiei și îmbunătățirea climatului investițional, cu accent pe asigurarea siguranței și predictibilității pentru oamenii de afaceri care vin să investească în Republica Moldova. De asemenea, premierul a vorbit despre agenda europeană a țării noastre, combaterea corupției și mersul reformelor inițiate în domeniul justiției.

„Continuarea reformelor în justiție va asigura sustenabilitatea acțiunilor noastre în toate celelalte domenii și va crea premisele necesare pentru dezvoltarea afacerilor, sporirea atractivității investiționale a țării noastre, precum și pentru consolidarea securității energetice”, a spus Dorin Recean, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.

Oficialii au mai discutat despre politica bugetar-fiscală, consolidarea sistemului bancar și gestionarea eficientă și transparentă a finanțelor publice. În următoarele zile, misiunea FMI va analiza evoluțiile recente din economie și progresul atins în implementarea programului autorităților, dar și va actualiza datele, evaluând perspectivele la nivel macroeconomic.

Programul autorităților moldovenești, susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF și EFF, are o durată de 40 de luni și a fost aprobat la 21 decembrie 2021.

Related posts

România a depășit două milioane de persoane vaccinate împotriva Covid-19

Albasat

O fată de 10 ani s-a înecat într-o groapă cu apă într-un sat din Râșcani

Albasat

Socialiștii protestează în fața Parlamentului

Albasat

Leave a Comment