ALBASAT

Procuratura Generală a deschis dosar penal în cazul poluării Nistrului

ActualitateSocietate

Procuratura Generală s-a autosesizat în cazul poluării fluviului Nistru și a dispus inițierea unui proces penal pentru investigarea circumstanțelor incidentului, transmite IPN.

Secția combaterea infracțiunilor contra mediului s-a autosesizat luni, 16 martie, în baza informațiilor oficiale privind declararea stării de alertă de mediu în bazinul Nistrului, a concretizat PG.

Procuratura subliniază că dreptul la un mediu sănătos este garantat de Constituție, iar legislația interzice deversarea în apele de suprafață a produselor petroliere sau a altor substanțe poluante. Instituția dă asigurări că întreprinde măsurile necesare pentru o investigare completă și obiectivă a cazului.

Promo-LEX a depus luni un denunț la Procuratura Generală, solicitând inițierea urmăririi penale pentru poluarea apei și ecocid. Asociația a cerut conservarea urgentă a probelor, inclusiv a rezultatelor de laborator și a datelor de monitorizare, precum și efectuarea unor expertize judiciare de mediu, hidrologice, toxicologice și chimice.