ALBASAT
Diverse

Procuror anticorupție, judecat pentru îmbogățire ilicită

Un procuror anticorupție, suspendat din funcție, este judecat pentru îmbogățire ilicită. Acesta a declarat venituri de 4,9 milioane de lei, în timp ce procurorii au cheltuieli de peste 6,5 milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit procurorilor, bănuitul, care a activat un timp la Procuratura Generală, apoi la Procuratura Anticorupție, a acumulat bunuri și bani în valoare de peste 4,9 milioane lei. Procurorul suspendat susține că veniturile deținute s-ar baza pe salariu, indemnizații, vânzarea apartamentului și a două mașini, precum și aproape 250 de mii de lei din donații la evenimente de familie.

Procurorii au constatat, însă, că, deși persoana a luat credite bancare, cheltuielile sale au depășit 6,5 milioane de lei. Totodată, s-a constatat că persoana ar fi deținut personal, prin intermediul rudelor și al altor persoane, apartamente în Chișinău și un automobil.

Astfel, dosarul penal de învinuire a procurorului anticorupție suspendat pentru îmbogățire ilicită, a fost trimis în judecată, după ce s-a stabilit o diferență între venituri și cheltuieli de peste 1,5 milioane de lei.

Potrivit Codului penal, îmbogățirea ilicită a unei persoane cu funcţie de demnitate publică se pedepsește cu amendă între 400 de mii și 500 de mii de lei sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Related posts

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sergiu Tofilat: Vladimir Putin poate crea o catastrofă umanitară în stânga Nistrului

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova este asigurată cu gaze în proporție de 80% din consumul total din sezonul rece

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment