ALBASAT
Societate

Procurorul general cere ridicarea imunității a doi deputați

Procurorul general a solicitat astăzi, 19 martie, ridicarea imunității a doi deputați din Partidul politic Șor. Este Vorba despre deputații Petru Jardan și Denis Ulanov. Anunțul a fost făcut de către președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, în plen, care a precizat că a avut o întrevedere cu procurorul general, Alexandr Stoianoglo, transmite IPN.

Zinaida Greceanîi a citat din solicitarea privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a celor doi deputați. Astfel, se solicită ridicarea imunității deputatului Petru Jardan, în vederea reținerii, arestării, perchezițiilor și trimiterii în judecată penală. Alte detalii nu au fost oferite în plen.

În cea de-a doua cerere se solicită, de asemenea, ridicarea imunității deputatului Denis Ulanov, în vederea reținerii, arestării, perchezițiilor și trimiterii în judecată penală. În acest demers se face referire la faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute la mai multe articole din Codul Penal. Este vorba despre Articolul 30 „Infracțiunea prelungită”, Articolul 33 „Concursul de infracțiuni” și Articolul 190 „Escrocheria”. Într-o altă cerere se face referire la Articolul 243 „Spălarea banilor”.

Zinaida Greceanîi a menționat că cererile și materialele urmează să fie remise Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități. Comisia urmează să invite procurorul general și persoanele vizate. Potrivit ei, materiale sunt multe, iar membrii Comisiei urmează să le examineze pe parcursul zile de mâine, iar pentru luni să-și înainteze propunerile în Biroul Permanent, care se va convoca tot luni.

Ca urmare a acestui anunț, Denis Ulanov a declarat că încă în 2020, prin intermediul justiției televizate, a fost învinuit de implicarea în frauda bancară, nu o dată s-a adresat procurorului general pentru a fi citat și audiat în privința oricăror aspecte. Și acest lucru așa și nu s-a întâmplat. Parlamentarul spune că tangența cu așa-zisa frauda bancară este lucrul său în calitate de avocat al lui Ilan Șor.

Denis Ulanov a menționat că el nu se ține de imunitatea parlamentară, care nu este decât necesară pentru reținere, percheziții sau înaintarea învinuirii. Acesta spune că nu este clar în ce mod procurorul general a reușit deja să stabilească implicarea lui, vina și să vină cu astfel de declarații. „În ce mod poți învinui fără a audia măcar. Este un semn de întrebare. Legat de reținere, percheziții, nu am să comentez”, a notat deputatul.

Acesta a spus că acest eveniment vine exact în perioada desemnării candidaților la funcția de prim-ministru. Potrivit lui, poate anumite voturi încurcă. Denis Ulanov a mai spus că nu are ce ascunde, ba mai mult el personal va vota pentru ridicarea imunității și acest lucru l-a solicitat colegilor lui, cu rugămintea să fie respectate toate procedurile.

Related posts

Experiment: O jurnalistă germană s-a angajat la o fermă de căpșuni unde lucrează români: E o muncă grea! Recunosc, doar ei o pot face

Albasat

Peste 126 de milioane de dolari, trimiși din străinătate în august

Albasat

Alte 792 de cazuri noi de coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore în R. Moldova

Albasat