Procuratura Generală se comportă de parcă ar fi o casă de avocatură, iar Procutorul General reprezintă garantul libertății lui Veaceslav Platon. Sunt opiniile juriștilor Sergiu Litvinenco și Cristina Țărnă și au fost exprimate în timpul unei emisiuni de la TV8. Potrivit celor doi, controversatul om de afaceri Veaceslav Platon va sta departe de Republica Moldova până nu va exista claritate dacă procurorul-șef Alexandr Stoianoglo rămâne sau nu în funcție, notează IPN.
După ce Procuratura Generală a menționat într-un comunicat de presă că lui Veaceslav Platon nu i-a fost aplicată interdicția de a părăsi Republica Moldova, iar acesta nu ar avea niciun interes să se eschiveze de la procedurile penale, vicepreședintele PAS califică reacția Procuraturii drept una vădit părtinitoare.
„Procuratura Generală se comportă ca un purtător de cuvânt al lui Platon, mesajul Procuraturii este unul jalnic, pare mai degrabă poziția unei case de avocatură. Din punctul nostru de vedere, dacă un procuror general eliberează nestingherit hoții, avem o problemă în capacitatea Procurorului General de a implementa reforma justiției”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Potrivit juriștior, plecarea lui Platon din Republica Moldova ar fi fost influențată de rezultatele alegerilor anticipate și de declarațiile unor actori politici, potrivit cărora Procurorul General ar trebui destituit.
„Faptul că Platon a plecat, indiferent dacă a evadat sau a plecat la odihnă, demonstrează că el îl vede pe Procurorul General ca pe un garant al libertății sale. În momentul în care Platon a văzut că nu mai există certitudinea că Procurorul General să rămână în funcție, a plecat pentru a fi în siguranță. El nu se va grăbi să revină în Republica Moldova până nu va ști sigur dacă PAS poate, ca forță majoritară în Parlament, să forțeze destituirea Procurorului General”, a spus experta anticorupție Cristina Țărnă.
Deși, potrivit legislației, șeful Procuraturii Generale are un mandat de 7 ani, vicepreședintele PAS spune că, în prezent, este examinată posibilitatea demiterii lui Stoianoglo.
„Vom analiza actualele prevederi legale, dacă vor fi carențe în legislație, nu este exclus să intervenim. Eu înțeleg opiniile celor care vorbesc despre statul de drept și independența Procuraturii, dar trebuie să pornim de la realitățile din Republica Moldova. De 30 de ani această țară este furată, la 11 iulie oamenii au spus foarte clar că nu mai tolerează furturile, iar noi să mai răbdăm încă 6 ani până expiră mandatul lui Stoianoglo, cum toți hoții sunt eliberați din pușcărie?”, s-a întrebat Sergiu Litvinenco.
Acum două zile, controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a părăsit Republica Moldova. Potrivit avocatului acestuia, Platon s-ar afla în Cehia și ar urma să se întoarcă în țară peste 10 zile.
previous post