Procurorul general, Ion Munteanu, semnalează o situație îngrijorătoare legată de corupția electorală, subliniind că amploarea fenomenului este la un nivel alarmant. În perioada 20 octombrie-3 noiembrie, între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, au fost deschise 84 de cauze penale pentru infracțiuni electorale, care se află în gestiunea procuraturilor teritoriale. Pe lângă acestea, există și alte dosare legate de infracțiuni electorale gestionate de procuraturile specializate, transmite IPN.
Cele 84 de cauze penale au fost pornite în perioada dintre scrutine, între ziua referendumului și ziua turului doi. O cauză penală poate viza și zeci de participanți.
„Raportând aceste cauze penale și numărul de 140 de mii de persoane identificate în această schemă la numărul de alegători din Republica Moldova, este un număr imens, care poate influența rezultatele alegerilor”, a declarat Ion Munteanu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Toate perchezițiile care au avut loc pe fapte de corupție electorală sunt autorizate și coordonate cu procurorul. „Procuratura Generală încearcă să informeze foarte des despre mersul acestor investigații.
Dar activitatea Procuraturii este percepută mai puțin intens decât activitatea altor organe de forță”, a remarcat Ion Munteanu. În cadrul audierilor organizate în Parlament la subiectul fraudelor electorale, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că până în prezent au fost documentate 140 de mii de persoane care ar fi fost implicate în infracțiuni de corupție electorală.
- Nisporeni: Perspective pentru viitor – incluziunea copiilor romi ca angajament al comunității
- Pensia unui român cu 40 de ani vechime, după noua formulă: dublă față de media la Chișinău
- Prim-miniștrii României și Ucrainei au transmis mesaje de susținere noului Guvern Munteanu
- Incluziunea Romilor în școlile din Nisporeni – provocări, soluții și bune practici
- Incluziunea persoanelor cu nevoi speciale – drepturi, accesibilitate și sprijin comunitar (Emisiune TV)

