ALBASAT
Actualitate Societate

Profitul băncilor s-a micșorat în primul trimestru al anului curent

Situația financiară a sectorului bancar în primul trimestru al anului, conform datelor prezentate de către bănci, este caracterizată prin creșterea activelor, creditelor, depozitelor persoanelor fizice, depozitelor persoanelor juridice. Profitul aferent exercițiului în comparație cu perioada similară a anului precedent s-a micșorat, preponderent ca urmare a diminuării veniturilor din dobânzi, concomitent cu majorarea veniturilor neaferente dobânzilor, transmite IPN.

Banca Națională a Moldovei menționează că la data de 31 martie, profitul în sectorul bancar a însumat 814,2 milioane de lei, micșorându-se cu 524,1 milioane de lei (39,2%) comparativ cu perioada similară a anului precedent.

Micșorarea profitului a fost determinată de diminuarea veniturilor din dobânzi cu 1 167,8 milioane de lei (33,9%). Totodată, s-au majorat veniturile din diferențe de curs valutar cu 123,5 milioane de lei (34,7%) și veniturile din onorarii și comisioane cu 37,4 milioane de lei (4,9%).

Concomitent, s-au micșorat cheltuielile cu dobânzile cu 502,0 milioane de lei (40,8%), iar cheltuielile neaferente dobânzilor (cheltuielile privind onorarii și comisioane, cheltuielile administrative, provizioanele, deprecierea activelor financiare și nefinanciare etc.) s-au majorat cu 14,8 milioane de lei (0,7%).

Potrivit BNM, veniturile totale au constituit 3 603,5 milioane de lei, micșorându-se comparativ cu perioada similară a anului precedent cu 1 011,2 milioane de lei (21,9%), dintre care veniturile din dobânzi au constituit 63,3% (2 280,2 mil. lei), iar veniturile neaferente dobânzilor – 36,7% (1 323,3 milioane de lei).

Concomitent, cheltuielile totale au constituit 2 789,2 milioane de lei, micșorându-se comparativ cu perioada similară a anului precedent cu 487,1 milioane lei (14,9%), dintre care cheltuielile cu dobânzile au constituit 728,7 milioane de lei (26,1% din cheltuielile totale), iar cheltuielile neaferente dobânzilor – 2 060,5 milioane de lei (73,9% din cheltuielile totale).

La sfârșitul primului trimestru, rentabilitatea activelor a constituit 2,1%, fiind în descreștere cu 0,7 puncte procentuale comparativ cu finele anului precedent, iar rentabilitatea capitalului a constituit 12,1%, fiind în descreștere cu 4,1 puncte procentuale comparativ cu finele anului 2023.

La situația din 31 martie 2024, în Republica Moldova activau 11 bănci licențiate de Banca Națională a Moldovei.

Related posts

75 de ani de la deportările staliniste: Monument inaugurat la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Apel privind eliberarea a doi șoferi de ambulanță din detenție la Dubăsari

Albasat

Procurorii i-au înaintat învinuirea lui Constantin Țuțu. Nu va avea dreptul să părăsească localitatea

Albasat

Leave a Comment