ALBASAT
Societate

Proiect transfrontalier de servicii de sănătate adresate copiilor

Fundaţia Star of Hope România, în parteneriat cu organizaţia Copil, Comunitate, Familie din Republica Moldova, lansează un proiect transfrontalier care se referă la accesul la servicii de sănătate pentru fiecare copil prin vizite la domiciliu, transmite IPN.

Președintele CCF/HHC Moldova, Liliana Rotaru, a menționat la evenimentul de lansare a proiectului că cercetările demonstrează clar beneficiile unei intervenţii timpurii, beneficiile identificării timpurii a riscurilor sociale şi medicale. Proiectul lansat îşi doreşte să facă legături între asistenţa copilului de vârstă mică şi femeile însărcinate în ultimul trimestru, familiile în care urmează să se nască copii.

„Cu mare drag vom învăţa de la colegii din România reabilitarea bazată pe comunitate pentru a face modelul pe care îl avem în Republica Moldova mai interesant, mai flexibil, mai ofertant pentru familii şi pentru copii’’, a spus Liliana Rotaru.

Preşedintele executiv a fundaţiei Star of Hope România, Aurora Vatamaniuc, subliniază că în cadrul acestui proiect accentul va fi pus pe partea de prevenire a dizabilităţii, dar și a abandonului. Peste 1500 de copii vor beneficia de îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a stării de sănătate.

Modelul universal de vizite la domiciliu oferă un număr de vizite tuturor familiilor ca o completare a serviciilor medicale asigurate de către medicii de familie și medicii pediatri. Scopul acestui model de program este de a asigura sprijinul pentru toate familiile şi a le oferi cele mai oportune resurse pentru copiii lor în ceea ce priveşte îngrijirea generală, sănătatea, nutriţia, pentru a asigura creşterea şi dezvoltarea optimă, precum şi pentru a preveni consecinţele circumstanţelor sociale nefavorabile.

„Este un proiect important, deoarece asistenţa medicală a mamei şi copilului reprezintă o prioritate pentru Minister, o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova”, a remarcat Tatiana Zatîc, şef de direcție la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Funcționara a mai spus că toate documentele de politici ce ţin de îngrijirea copilului şi supravegherea gravidelor sunt racordate la recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. „În Republica Moldova avem elaborate şi aprobate standarde de supraveghere a copilului şi a mamelor. O atenţie deosebită s-a acordat în standardele recent aprobate de supravegherea copilului prin vizitele la domiciliu, a aspectului social ce ţine de condiţiile de creştere a copilului”, a mai spus responsabila de la minister.

Related posts

Reuniune de urgență a NATO, în urma tensiunilor din Orientul Mijlociu

Albasat

LIVE: Declarații după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19

Albasat

Amendamentul „Stamate” – motiv de dispută între autoare și avocatul Oleg Efrim

Albasat

Leave a Comment