ALBASAT
Actualitate Societate

Proiectul cu privire la crearea Judecătoriei Anticorupție, transmis în Parlament

Proiectul de lege al președintei Maia Sandu, care prevede crearea instanței judecătorești specializată în anticorupție, a fost transmis în Parlament. Administrația prezidențială menționează că inițiativa legislativă a fost îmbunătățită cu propuneri venite din partea societății civile, judecătorilor, procurorilor și partenerilor de dezvoltare, transmite IPN.

„Proiectul de lege are scopul de a consolida eforturile de combatere a corupției și de a asigura un proces de examinare rapidă și calitativă a dosarelor complexe de corupție. Acesta reglementează organizarea și activitatea judecătoriei specializate pe cauze de corupție și al colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău”, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.

Pe lângă judecarea actelor de corupție și a celor conexe actelor de corupție, judecătoria specializată va examina și legalitatea actelor de constatare emise de Autoritatea Națională de Integritate, precum și cererile Autorității privind confiscarea averii nejustificate.

Instanța va avea până la 15 judecători, selectați prin concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii și numiți (inclusiv prin transfer) de către președintele țării. În scopurile de selecție CSM va avea împuterniciri suplimentare de verificare a integrității și probității candidaților.

Judecătorii în instanța anticorupție vor avea salariu apropiat de cel al unui judecător la Curtea Supremă după reformă, în jur de 45 de mii de lei. Potrivit conceptului, salariul grefierilor și asistenților la fel va fi semnificativ majorat.  Ca și garanții suplimentare, judecătorii vor beneficia de paza de stat la solicitare și locuințe de serviciu pentru cei din afara Chișinăului.

Judecătoria Anticorupție își va începe efectiv activitatea, în conformitate cu prevederile prezentei legi, la data când președintele țării va numi, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cel puțin 5 judecători. Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău își va începe efectiv activitatea, la data când președintele țării va numi, la propunerea CSM, cel puțin 4 judecători.

Proiectul de lege a fost expediat Parlamentului pentru examinare și adoptare.

Related posts

Василе Бумаков отозван с должности посла в Японии

Albasat

Pașaport diplomatic pentru Mitropolitul Basarabiei. Guvernul a dat aviz pozitiv

AlbasatTV, Nisporeni

Interdicția UE privind cărbunele rusesc intră în vigoare de la miezul nopții. De unde se vor aproviziona de acum europenii

Albasat

Leave a Comment