Rusia a înregistrat un al doilea vaccin împotriva COVID-19, a anunţat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul unei şedinţe a guvernului de la Moscova, relatează Reuters, EFE şi Interfax, potrivit Agerpres.
Centrul de stat de cercetare pentru virusologie şi biotehnologie Vektor din Novosibirsk (Siberia) a înregistrat astăzi (miercuri) un al doilea vaccin împotriva coronavirusului: „EpiVacCorona”, după încheierea primelor etape ale testelor efectuate pe om luna trecută, a spus Putin, felicitând oamenii de ştiinţă implicaţi în dezvoltarea acestuia.
„Este necesar să creştem producţia primului şi celui de-al doilea vaccin”, a spus el în comentariile difuzate de televiziunea de stat.
La fel ca în cazul primului vaccin denumit „Sputnik V”, Rusia îşi va promova şi al doilea vaccin în străinătate, a spus preşedintele rus, pledând ca producţia acestora să fie concentrată în acele ţări în care acestea vor fi comercializate.
Totodată, Vladimir Putin a subliniat că vaccinurile ruseşti împotriva coronavirusului trebuie să satisfacă mai întâi de toate nevoile pieţei interne şi să ajungă la cât mai multe farmacii posibil.
„Din câte ştiu, în curs de apariţie este un al treilea vaccin al Centrului Ciumakov al Academiei de Ştiinţe din Rusia”, a indicat Putin, referindu-se la un preparat care va intra în cea de-a doua fază a testelor în 19 octombrie.
Guvernul rus a anunţat că 40.000 de voluntari vor participa la testele clinice ale celui de-al doilea vaccin rusesc, între care 150 de persoane de ‘peste 60 de ani’.
„Apariţia celui de-al doilea vaccin creşe şansele de vaccinare în rândul populaţiei şi, prin urmare, ne aduce mai aproape de stabilizarea şi depăşirea problemei infecţiilor cu SARS-CoV-2”, a declarat vicepremierul Tatiana Golikova în aceeaşi şedinţă de guvern.
Ea a anunţat că primul lot din cel de-al doilea vaccin – 60.000 de doze – va fi produs „în curând”.
Golikova a spus că ea personal şi şefa Agenţiei pentru protecţia consumatorului (Rospotrebnadzor), Anna Popova, s-au vaccinat cu EpiVacCorona şi nu au avut „niciun efect secundar”.
„Toţi voluntarii care au participat la prima şi a doua fază nu au înregistrat o creştere a temperaturii”, a asigurat ea.
Primul vaccin rusesc, Sputnik V, a fost înregistrat la 11 august şi se află în prezent în a treia etapă de teste, rezultatele primelor două etape fiind aşteptate în octombrie şi noiembrie.
Referitor la situaţia epidemiologică din ţară, Golikova a recunoscut că „situaţia este destul de tensionată şi complicată, dar totuşi sub control”.
Potrivit autorităţilor, Rusia a înregistrat 14.231 de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, o cifră care se înscrie pe curba ascendentă din ultimele săptămâni.
De la începutul pandemiei, Rusia a raportat 1.340.409 de cazuri de contaminări cu noul coronavirus, între care 23.205 de decese.