ALBASAT
Actualitate Societate

Refuzul Procuraturii Anticorupție de a deschide un dosar penal în cazul Hotelului Național a fost contestat în instanță

Prima ședință de judecată în cazul Hotelului Național din centrul Chișinăului, care urma să aibă loc pe 28 august, a fost amânată cu o lună. Sergiu Tofilat, vicepreședintele Partidului Schimbării, a adresat instanței de judecată o cerere de anchetă. El a precizat că Procuratura Anticorupție a refuzat să pornească un dosar penal, astfel că această decizie a fost a fost contestată în instanță. Despre aceasta a relatat Sergiu Tofilat în emisiunea Liliei Burakovski „Teritoriul Libertății” de la postul Rlive TV.

„Am atacat în instanță Procuratura Anticorupție pentru că nu suntem de acord cu decizia lor de a închide procesul penal privind Hotelul Național. S-au adunat dovezi și documente mai mult decât suficiente că angajații Primăriei Chișinău au acționat în interesul lui Vladimir Andronachi și Ilan Shor de a acapara pe nimic 1,2 hectare de teren în centrul orașului, teren adiacent Hotelului Național, restaurantului, urmând să demoleze complexul. Ceea ce s-a întâmplat ar trebui să fie considerat și ca parte a unei scheme de spălare a banilor, din moment ce plănuiau altă construcție acolo, pe 128 de mii de metri pătrați, pentru care ai nevoie de vreo 60-70 de milioane de euro. De unde banii, mă întreb? Procurorul nu s-a interesat de aceasta. Am fost refuzați de două ori. A trebuit să merg în instanță să dovedesc că a existat o infracțiune, că trebuie luate măsuri și că acțiunile ilegale ale Primăriei nu trebuie lăsate nepedepsite”, a spus Sergiu Tofilat.

Tofilat a spus că primele suspiciuni privind privatizarea și ilegalitatea deciziei de demolare a Hotelului Național au apărut la o ședință publică organizată de Primărie.

„Audierile publice privind Naționalul au fost organizate pe marginea unui număr cadastral. Nimic despre aceea că se are în vedere Hotelul Național. Nimic despre demolare sau lipsa intenției de demolare”, a declarat Roman Guniavîi, expert în domeniul dezvoltării, care a fost prezent la audierile publice privind Hotelul Naţional.

„Primăria nu se aștepta ca anume această mașinărie va provoca cea mai mare respingere din partea societății. La audieri au ajuns oameni foarte diferiți. Și scopul a fost să ne dăm seama de ce este indicat numărul cadastral în locul adresei. Imaginați-vă, că la alegerile primarului municipiului Chișinău, în loc să fie arătat numele candidatului, în buletinul de vot se vor indica datele pașaportului, un cod personal”, a precizat invitatul programului.

Potrivit lui Tofilat, și ordinul viceprimarului din mai 2021 privind audierile este o dovadă că pentru a camufla infracțiunea au fost luate anumite măsuri.

„Numai datorită vigilenței publicului am aflat care a fost miza. Așa ne-am dat seama de ce se indică numărul cadastral în locul adresei obiectului”, a subliniat Tofilat.

El a mai spus că și costul obiectului arată o încercare de a obține ilegal terenul din în centrul Chișinăului. „Andronachi și un grup de oameni care l-au ajutat, inclusiv angajați ai Primăriei, au vrut să dobândească ilegal terenul din centrul Chișinăului. Valoarea de piață a suprafeței de o sută de metri pătrați variază de la 50 la 100 de mii de euro. În loc să vândă terenul la acest preț și să primească cel puțin 6 milioane de euro în bugetul Primăriei, în ianuarie 2019 consiliul municipal l-a dat cu chirie (în ajunul alegerilor parlamentare). Și dacă pe terenul închiriat se construiește o clădire imensă, Primăria pierde șansa de a returna terenul. Decizia de închiriere a fost însă anulată prin decizia Curții Supreme de Justiție în septembrie 2020. S-a dovedit că una dintre parcele nu aparținea Primăriei, ci Agenției Proprietății Publice. În aceeași hotărâre a CSJ, se indică și faptul că cealaltă parte a acestui teren impunător este proprietate municipală pentru vânzarea căreia se cere o licitație.

Cu toate acestea, potrivit lui Tofilat, contrar deciziei de anulare a contractului de chirie anulat de către CSJ, angajații Primăriei au continuat să întreprindă acțiuni și să semneze acte în favoarea lui Andronachi.

„În martie 2021, la o ședință a Consiliului Local, arhitectul general Svetlana Dogotaru prezintă un proiect de demolare a Hotelului Național și construirea unui complex mare pe întreaga suprafață a șantierului. Asta în condițiile când membrii comisiei nu au fost informați despre anularea deciziei de chirie”, a spus Tofilat.

Una dintre părțile afectate în acest caz este Agenția Proprietății de Stat.

„Cazul Hotelului Național necesită o atenție deosebită pentru a contracara fărădelegile comise. Ceea ce am și încercat, făcând parte din consiliul municipal. Acum, în funcția de șef al APP, am vorbit despre necesitatea creării unui grup de lucru pentru a începe o anchetă internă a încălcărilor. Vom depune toate eforturile pentru ca să punem la dispoziția tuturor autoritățile competente informațiile obținute”, a declarat Roman Cojuhari, directorul APP.

Related posts

10 mii de consumatori mai rămâneau în această dimineață fără lumină

AlbasatTV, Nisporeni

Primăria Ciorești, beneficiara unui proiect de dotare a casei de cultură. Critici în adresa primarului comunei

AlbasatTV, Nisporeni

Marea Britanie trimite Ucrainei un ajutor de 1,3 miliarde de lire sterline

Albasat

Leave a Comment