ALBASAT
Societate

Renato Usatîi: Dodon vrea să mai umble prin țară, să arate că este un președinte grijuliu

Actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, își va depune candidatura pentru un nou mandat la funcția de șef al statului pe ultima sută de metri. Între timp, acesta va profita de resursele administrative pentru a face campanie electorală. Declarații în acest sens au fost făcute de către primarului municipiului Bălți, Renato Usatîi, notează IPN.

„Dodon vrea să mai umble prin țară, să mai dea niște pomeni, să arate că este un președinte grijuliu. Poate mai face vreo vizită, se mai duce după niște rugăciuni, după niște bani”, a declarat primarul de Bălți în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Renato Usatîi susține că Igor Dodon nu are nicio șansă de a câștiga un al doilea mandat. Edilul afirmă că sondajele pe care le prezintă președintele sunt false, iar în timpul apropiat, va prezenta publicului un sondaj cu date reale privind pozițiile pe care se află principalii favoriți pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an.

„Dodon este într-o cădere. Este sub 30% și poate să utilizeze toate asociațiile pe care le utiliza și Plahotniuc pe timpuri”, a adăugat președintele Partidului Nostru.

Referitor la un eventual refuz al CEC-ului de a fi înregistrat în campania electorală în contextul dosarelor pe care l-ar avea în Federația Rusă, Renato Usatîi susține că „sunt sperietori inventate de către Dodon”.

„Când vin alegerile, cu două luni înainte, Usatîi are niște dosare. Asta deja este o tradiție. În 2014 am vrut să-l „omor” pe Cavcaliuc, după asta „tentativă de lovitură de stat”, în 2016 „Gorbunțov”. Când ajunge dosarul în judecată, nu am acolo nici statutul de martor. Este o campanie organizată la unison”, a concluzionat primarul.

Related posts

Radu Albot a fost învins de Daniel Evans

AlbasatTV, Nisporeni

Panglica Sfântului Gheorghe, purtată de mai mulți deputați la marșul organizat de Ziua Victoriei

Albasat

Dorin Recean: Este clar că Rusia nu poate ajunge militar în Republica Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment