Republica Moldova se pregătește să primească răniți din Ucraina. Dacă se va decide acest lucru, vor fi duși la Spitalul Militar de la Chișinău. Totodată, sunt în pregătire și alte spitale publice din capitală, a anunțat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolăescu, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.
În ultimele zile, în Moldova s-au adresat pentru asistență medicală trei cetățeni străini răniți cu arme de foc în Ucraina. Unul este cetățean al Azerbaidjanului, el este internat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. Alți doi răniți, jurnaliști din Danemarca, au primit îngrijiri medicale, dar nu a fost nevoie de spitalizare.
În Republica Moldova sunt create 40 de centre de plasament ad-hoc, în care sunt peste 8 mii de refugiați. În centrele respective activează lucrători medicali, dar și echipe mobile de vaccinare anti-COVID-19. Persoanelor care suferă de boli cronice li se asigură continuarea tratamentului. În zilele următoare, vor fi livrate seturi de medicamente pentru tratamentul în următoarele trei luni a 10 mii de refugiați care suferă de maladii cronice, a precizat Svetlana Nicolăescu.
În rândurile refugiaților au fost confirmate 48 de cazuri de COVID-19, 15 persoane fiind spitalizate. Două femei însărcinate din Ucraina au născut în ultimele zile în Republica Moldova. Una dintre ele a fost internată la o maternitate publică, alta – la un spital privat.
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui din Chișinău activează în regim alert. Persoanele care doresc să doneze sânge, inclusiv pentru refugiați, sunt binevenite, a spus Svetlana Nicolăescu.