ALBASAT
Societate

Restricții noi pentru perioada stării de urgență

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a instituit regim special de circulație a persoanelor în Bălți și Chișinău. În ambele municipii se interzice circulația persoanelor în afara locuinței de la ora 23.00 până la 5.00, de pe 3 aprilie. Excepții fac deplasările în interes profesional, cele pentru asistență medicală sau achiziționare de medicamente. Comisia a interzis circulația și aflarea persoanelor în spații publice: parcuri, terenuri de joacă, terenuri sportive și zone de agrement, iar toți cei care se vor găsi în afara domiciliului sunt obligați să posede un act de identitate. Noile restricții sunt valabile pentru toată perioada stării de urgență și au fost declarate de premierul interimar, Aureliu Ciocoi, după ședința CSE, transmite IPN.

CSE a mai decis sistarea ceremoniilor și desfășurarea oricăror acțiuni în masă. Pentru persoanele al căror grad de dizabilitate expiră pe perioada stării de urgență, gradul se prelungește din oficiu până la ridicarea stării de urgență. În localitățile cu incidență mare a cazurilor COVID-19, procesul educațional se va desfășura la distanță, cu excepția grădinițelor.

Hotărârea din 1 aprilie 2021, mai prevede că în cazul în care o unitate economică, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare, încalcă regulile sanitare sau măsurile de sănătate publică, iar continuarea activități sale pune în pericol sănătatea publică, i se suspendă activitatea pe toată perioada stării de urgență. A fost instituit un regim special de muncă pe întreg teritoriu Republicii Moldova. Doar până la 30 la sută din personalul antrenat în activitatea de birou va fi prezent la locul de muncă. În celelalte cazuri, conducătorii vor organiza programul de lucru astfel ca personalul să fie împărțit în grupuri, ture sau schimburi.

Totodată, Agenția Servicii Publice va asigura prestarea serviciilor publice în baza programărilor prealabile, pentru a evita rândurile vii la obținerea actelor. Întreprinderilor prestatoare de servicii publice li se interzice să deconecteze de la servicii sau să aplice penalități pe cazul neachitării în termen de către consumatorii casnici a facturilor pentru gaz, căldură, lumină sau apă. Serviciul de Informații și Securitate va face publică lista de surse media cu conținut online care promovează știri false despre situația epidemiologică din țară și va lua măsuri de protecție și prevenire.

Starea de urgență la nivel național a fost instituită pentru perioada 1 aprilie – 30 mai.

Related posts

Vremea rece se va mai menține o zi

Albasat

Ion Sturza: Conducerea Republicii Moldova este mai simpatică pe plan extern decât pe intern

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 29.10.2022

AlbasatTV, Nisporeni