Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a instituit mai multe restricții cu privire la activitatea piețelor, magazinelor non-alimentare și a localurilor de alimentație publică, modificându-le programul de activitate. De asemenea, a fost interzisă desfășurarea, în unitățile de alimentație publică, a nunților, cumetriilor, aniversărilor și alte evenimente, transmite IPN.
Într-un briefing de presă, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a declarat că se modifică programul de lucru al centrelor comerciale, al unităților comerciale non-alimentare, care de sâmbătă își vor înceta activitatea la ora 18.00. În opinia autorităților, acest lucru va permite degajarea fluxului de persoane.
Din aceleași considerente, piețele agroalimentare și cele nealimentare vor activa între orele 07.00 și 15.00. Restaurantele își vor înceta programul cu clienții la ora 20.00. De la ora 20.00 și până la ora 07.00, aceste localuri își pot continua activitatea în regim de livrare.
Se interzice, de asemenea, desfășurarea cu prezența fizică a persoanelor, a conferințelor științifice, adunărilor profesionale în masă, olimpiadelor, competițiilor sportive. La fel, sunt interzise expozițiile, festivalurile, târgurile agricole, evenimentele comerciale. Rămân în vigoare restricțiile pentru sălile concertistice, teatre etc.
Aureliu Ciocoi a menționat că, potrivit informației prezentate, practic toate raioanele din țară sunt sub cod roșu. Cea mai gravă situație se atestă în municipiul Chișinău, unde până în prezent s-au înregistrat 1460 de cazuri de infectări la o sută de mii populație, fapt ce excedă de 14 ori limita instituirii codului roșu. Situația este gravă inclusiv în Anenii Noi, Ialoveni, Strășeni etc.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

