ALBASAT
Actualitate Societate

Reţeaua socială Twitter, redenumită X, a reactivat contul cântăreţului Kanye West

Reţeaua socială Twitter, redenumită X, l-a reprimit în rândurile membrilor săi pe rapperul şi designerul american Kanye West la aproximativ opt luni după suspendarea contului acestuia, a anunţat sâmbătă cotidianul The Wall Street Journal, citat de AFP.

În toamna anului trecut, Kanye West a publicat o imagine reprezentând o combinaţie între o svastică şi Steaua lui David, iar miliardarul Elon Musk a suspendat prezenţa artistului american pe această platformă online, pe care o cumpărase cu câteva săptămâni mai devreme.

Elon Musk, CEO-ul companiilor SpaceX şi Tesla, a declarat atunci că mesajul distribuit de Kanye West reprezenta „o incitare la violenţă”. Biroul de presă al companiei X nu a dat curs deocamdată invitaţiei transmise de AFP de a face declaraţii despre contul lui Kanye West.

Până sâmbătă seară, rapperul american nu publicase niciun mesaj nou pe contul său. Kanye West, cunoscut de acum sub numele de „Ye”, le-ar fi dat asigurări administratorilor reţelei sociale, spunându-le că nu îşi va folosi contul pentru a distribui conţinuturi antisemite şi că nu va folosi un limbaj ofensator, potrivit The Wall Street Journal.

În 2022, declaraţiile starului rap – criticat în special pentru cuvintele sale cu caracter antisemit – l-au costat foarte scump prin prisma contractelor comerciale. Grupul Adidas a anunţat în octombrie că a decis să pună capăt colaborării sale foarte profitabile cu rapperul american, alături de care producea populara gamă de pantofi de sport Yeezy.

Related posts

Scriitoarea Gabriela-Gutiera Moldovan s-a întâlnit cu elevii și profesorii Gimnaziului Șendreni din raionul Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cetățenii pot primi notificări de la instituțiile publice prin intermediul MNotify

Albasat

Cursul valutar oficial la 04.11.2017

Leave a Comment