ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

Rolul femeilor în administrația publică locală din Nisporeni: Progrese și provocări (video)

„În ultimul deceniu, femeia a câștigat un rol extraordinar în societatea Republicii Moldova. Acum, femeile se implică tot mai mult în procesul decizional la nivel local și național – ocupă funcții de conducere în școli, grădinițe, administrația publică și chiar în Parlament. Aproape 40% dintre funcțiile publice sunt ocupate de femei, iar lucrurile evoluează frumos, iar femeia își ocupă locul binemeritat”, declară Rodica Beschieru, vicepreședintă a raionului Nisporeni.

Related posts

Nicolae Testemiţanu a fost comemorat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie

AlbasatTV, Nisporeni

Președinta a acordat mai multe ranguri diplomatice

AlbasatTV, Nisporeni

Ministru, despre revendicările profesorilor: Majorările salariale pe datorie ar fi greșite

AlbasatTV, Nisporeni