ALBASAT
Nisporeni Societate

S-a încheiat anul de studii 2020-2021. Mesajul DÎTS Nisporeni pentru părinți, profesori, elevi și absolvenți

În școlile din Republica Moldova astăzi s-a încheiat anul de studii 2020-2021. În instituțiile din raionul Nisporeni careurile dedicate „Ultimului Sunet” au fost organizate atât cu prezența fizică a elevilor, cât şi a unui număr limitat de participanți şi părinți, cu respectarea normelor sanitar-epidemiologice. Cu ocazia încheierii anului școlar, Nina Sterpu, șefa Direcției Învățământ Tineret și Sport Nisporeni, a venit cu un mesaj pentru părinți, cadre didactice, elevi și absolvenți.

„Stimați părinți și cadre didactice!

La hotarul celor mai frumoase anotimpuri fiecare elev începe vacanța mare, cu un start frumos, tradițional oferit de Ultimul Sunet. E timpul, care ți-l poți oferi pentru recuperare și odihnă, pentru căutare și cunoaștere, pentru implicare în activități utile dezvoltării personale.

Ultimul Sunet a bucurat de fiecare dată populația școlară și de fiecare dată a sunat diferit în curtea școlii: pe unii elevi i-a chemat în vacanță, pe alții i-a chemat în sesiunea de evaluare finală-examene de absolvire a gimnaziului sau bacalaureat.

Ultimul Sunet astăzi ne cheamă la responsabilitate, ne amintește că criza pandemică ne obligă să fim atenți cu sănătatea personală și a celor din jur, ne amintește, că de noi depinde sănătatea societății în întregime.

Dragi Elevi, Vă urez din suflet cât mai multe oportunități valorificate pentru creștere și dezvoltare personală, cu perseverență parcurgeți calea spre succes, călăuză permanentă să Vă fie valorile de Bine, Adevăr, Frumos.

Stimați absolvenți, sunteți primii elevi înrolați în lupta cu dificultățile pandemice, ce au influențat mult procesul educațional. Vă mulțumesc că ați demonstrat putere, reziliență, efort voluntar, interes de cunoaștere. Greutățile v-au călit, v-au făcut mai buni, iar pe alocuri, ați reușit să oferiți consultanță cadrelor didactice în aplicarea tehnologiei digitale, devenind parteneri activi ai procesului educațional.

Sunt convinsă, sesiunea de examene-2021 va confirma rezultatele învățării conform așteptărilor Dumneavoastră.

Vă urez de sănătate, realizări speciale și mult succes!”, a transmis Nina Sterpu.

Și președintele raionului Nisporeni, Vasile Mărcuță, a venit cu un mesaj în care le-a mulțumit cadrelor didactice, le-a urat vacanță minunată celor mici și șe-a urat succese la aexamene absolvenților.

„Ultimul sunet de clopoţel a sunat astăzi în toate instituțiile de învățământ din raion. Pentru cei mici este un motiv de bucurie, însă pentru elevii claselor a IX-a și a XII-a, acesta este începutul sesiunii de examine de absolvire.  Recunoștință și respect deosebit cadrelor didactice, pentru activitatea educațională prodigioasă, vocație și profesionalism, celor mici vacanță minunată, iar absolvenților succese la examene și realizări remarcabile”, a transmis Vasile Mărcuță.

Amintim că, anul trecut, din cauza crizei pandemice, au fost anulate careurile dedicate „Ultimului Sunet”, examenele de absolvire pentru treapta gimnazială, precum şi sesiunea de Bacalaureat. Diplomele de absolvire au fost eliberate în baza mediilor anuale pe perioada studiilor de liceu.

Anul acesta, pentru sesiunea 2021 au fost aprobate 93 de Centre de bacalaureat, dintre care 31 vor fi în municipiul Chişinău. Reieșind din numărul total de candidați, în 17 raioane a fost instituit câte un singur Centru de bacalaureat. În sesiunea precedentă, examenele au fost susținute în 88 de centre de bacalaureat.

În sesiunea de examen 2021 sunt înscriși 16773 de candidați, mai puţin decât în anii trecuți (în sesiunea 2020 – 17305 candidați; 2019 – 17442; 2018 – 18357). 185 sunt restanțieri din sesiunile anterioare. 

Examenele se vor desfășura în perioada 4 – 22 iunie 2021. Examenele de absolvire a gimnaziului vor avea loc în perioada 3-14 iunie, iar testele vor fi transmise către instituțiile de învățământ cu 30 de minute înainte de începerea acestora.

Related posts

Cursul valutar oficial la 29.08.2020

Albasat

Ион Кику: Правительство готово предложить ряд проектов в интересах сельхозпроизводителей

Albasat

Doi moldoveni au murit într-un accident produs în Polonia

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment