ALBASAT
Societate

Sandu, despre Dodon: Dacă crede că este cinstit, atunci nu are de ce să-și facă griji

Președinta Maia Sandu spune că lupta împotriva corupției și reforma justiției sunt extrem de importante pentru Republica Moldova. Șefa statului speră că Procuratura nu face jocuri politice, nici la indicația cuiva și nici din inițiativă proprie. Declarațiile au fost făcute pentru presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate, șefa statului fiind solicitată de presă să comenteze cazul fostului președinte, Igor Dodon, aflat sub urmărire penală. Potrivit Maiei Sandu, dacă Igor Dodon consideră că este cinstit, atunci nu are de ce să-și facă griji, transmite IPN.

„Eu îmi doresc să avem o justiție corectă, o justiție profesionistă și independentă, care respectă legea în primul rând. Pentru asta am militat, pentru asta oamenii și-au dat voturile, pentru asta m-au susținut și la asta lucrez împreună cu colegii mei. Corupția este o problemă majoră în Republica Moldova. Din cauza corupției am ajuns să avem sărăcie, un stat slab, subminat de aceste grupări corupte”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului consideră că în cazul lui Igor Dodon Procuratura Generală trebuie să investigheze modul în care el a fost gestionat dosarul, inclusiv parcursul zilei de marți și ceea ce s-a întâmplat cu o zi înainte. „Sigur că sunt îngrijorătoare scurgerile în presă și eu cred că explicațiile pe care le-a dat Procuratura până în acest moment nu sunt suficiente”, a notat președinta. Maia Sandu spune că a aflat despre acțiunile în privința lui Igor Dodon din presă, în timp ce se afla în Boston, SUA.

Răspunzând la acuzațiile că dosarul este intentat la comanda da, șefa statului a reiterat  că nu-i cunoaște pe procurorii care instrumentează cazul. „Repet, cel mai important lucru este ca acest caz, de rând cu altele, să se bucure de transparență maximă și procurorii să se ghideze doar de buchea legii, să nu facă jocuri politice, să nu ia decizii pornind de la presiunea publică. Da, toată lumea trebuie să răspundă pentru ilegalitățile pe care le-a comis, dar aceste lucruri trebuie să se întâmple în strictă conformitate cu legea”, a mai spus Maia Sandu.

Related posts

Помощь из Румынии больше не будет управляться молдавскими властями

Albasat

Cursul valutar oficial la 13.08.2022

Albasat

Consolidarea legăturilor transfrontaliere: vizita președintelui raionului Nisporeni în comuna Țuțora, România

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment