Oamenii legii au reținut 11 taximetriști bănuiți că ar fi facilitat intrarea ilegală în Republica Moldova a aproximativ 400 de bărbați din Ucraina, transmite IPN.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale menționează că rețeaua ar fi profitat de contextul războiului din Ucraina și de dorința unor cetățeni de a părăsi țara, percepând între 6 și 10 mii de dolari pentru fiecare persoană. Traversarea frontierei ar fi avut loc prin mai multe zone, inclusiv regiunea transnistreană.
După intrarea în țară, bărbaților li s-ar fi organizat cazarea în Chișinău și Cahul și li s-ar fi facilitat obținerea documentelor necesare pentru ședere. Ulterior, taximetriștii i-ar fi transportat spre sudul țării, aproape de frontiera cu România, de unde erau preluați de alți membri ai grupului pentru a fi duși mai departe în state UE.
Organele de drept au efectuat circa 30 de percheziții în Chișinău și Cahul, ridicând automobile, dispozitive electronice, arme, muniții deținute ilegal și bani presupus proveniți din activități infracționale.
Persoanele reținute, cu vârste între 27 și 56 de ani, sunt originare din Cahul, Anenii Noi și Vulcănești. Procurorii au înaintat învinuiri pentru organizarea migrației ilegale și au cerut arest preventiv. Judecătorul de instrucție a dispus arestarea a opt persoane pentru 30 de zile și a altor trei pentru 20 de zile.

