Petrocub a început cursa pentru apărarea trofeului Cupa Moldovei la Sărata Galbenă, acolo unde a fost fondată echipa. Formația antrenată de Lilian Popescu a dispus cu 4-1 de FCM Ungheni, locul 2 din Divizia B, transmite IPN.
Sergiu Plătica a reușit un hat-trick, iar Iaser Țurcan și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor. „Eram conștienți că vom întâlni o echipă care va lupta în teren, lucru care s-a întâmplat. Chiar dacă am decis să odihnim câțiva titulari, puteam închide meciul mai devreme. Felicit echipa adversă pentru jocul prestat”, a declarat antrenorul formației Petrocub, Lilian Popescu.
În sferturi, Petrocub va întâlni FC Florești, care a trecut de Zimbru, cu 1-0. În alte meciuri din cadrul optimelor de finală s-au înregistrat rezultatele: Sporting – Sf.Gheorghe 0-4, Speranța – Dacia-Buiucani 2-1, Dinamo-Auto – Sokol 13-0 și Sheriff – Iskra 2-1. Partidele din sferturile de finală se vor disputa într-o singură manșă, pe 20 și 21 aprilie 2021.
- Locatarii trebuie să mențină cel puțin 18°C în apartamente pentru facturi corecte
- Cum predăm cu empatie în școala de azi? | Live din Nisporeni
- Nisporeni: Incluziunea începe cu respectul și acțiunea — provocările și soluțiile pentru o societate fără bariere
- Începe înscrierea pentru selecția Eurovision Moldova
- Nisporeni: infrastructura și atitudinea – două chei pentru o societate incluzivă

