ALBASAT
Societate

Se impun soluții dure, ministra justiției după Adunarea Generală a Judecătorilor

Ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, spune că Adunarea Generală a Judecătorilor, convocată vineri, a fost o șansă de a debloca situația precară din justiție, prin alegerea și formarea unui organ de autoadministrare. Însă în circumstanțele în care ședința a fost întreruptă până la sfârșitul lunii aprilie, ministra crede că se impun soluții dure. Potrivit ei, de această dată, chiar nu pot fi invocate acuzații de imixtiune, transmite IPN.

„Cu regret, prin amânarea alegerilor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, înțeleg, că se dorește, dimpotrivă, perpetuarea situației grave din justiție. Reieșind din majoritatea opiniilor expuse de judecători, înțeleg, că interesul public mai puțin a contat și, că nu se dorește crearea unui CSM cu care să fie un nou început pentru rezolvarea problemelor din justiție – numirea în funcție a judecătorilor, soluționarea mai rapidă a cazurilor, luarea deciziilor importante de administrare în sistemul judecătoresc. Astfel, se putea valorifica oportunitatea de a fi parte a reformei justiției și, mai ales, de a restabili imaginea sistemului judecătoresc”, afirmă Veronica Mihailov-Moraru.

Ea spune că, în calitate de ministră a justiției, își dorește un partener pentru implementarea agendei pentru aderarea la Uniunea Europeană, pentru a consolida domeniul justiției și cel anticorupție.

Adunarea Generală a Judecătorilor s-a convocat vineri după o pauză de patru ani. La ședință, urmau să fie aleși cei patru membri CSM din partea judecătorilor. Însă, magistrații au decis să amâne ședința pentru 28 aprilie. Până atunci ei vor elabora o declarație comună cu privire la situația din sistem, asigurarea independenței acestuia, dar și care va „impune implicarea reală a judecătorilor în procesul de modificare a legislației”. După eveniment, în adresa judecătorilor au venit numeroase critici, iar președinta Maia Sandu a calificat situația din justiție ca fiind una excepțională. Pentru luni a fost convocat Consiliul Suprem de Securitate.

Related posts

Pfizer anunță că o a treia doză de vaccin ar putea fi necesară în cel mult 12 luni de la vaccinare

Albasat

Șoferii de microbuze sunt impuși să vină la protestul din 7 octombrie, declarație

Albasat

Reacția Procuraturii la declarațiile lui Viorel Morari

Albasat

Leave a Comment