ALBASAT
Actualitate Societate

Șefa Agenției de Investiții: Compania Fujikura pleacă din Republica Moldova

Compania niponă Fujikura, care activa în domeniul producerii cablajelor pentru sectorul automovie, se retrage din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de șefa Agenției de Investiții. Potrivit Nataliei Bejan decizia investitorilor de a părăsi Republica Moldova este determinată de războiul din Ucraina și de lipsa unor contracte noi. Natalia Bejan spune că de la declanșarea războiului, numărul persoanelor angajate la Fujikura s-a redus de la 1200 la 200, notează IPN.

Șefa Agenției de Investiții spune că războiul este cel care a influențat decizia companiei japoneze Fujikura de a se retrage din Republica Moldova. De la izbucnirea războiului compania nu a mai semnat contracte noi de producere a cablajelor pentru sectorul automovie.

„Din păcate, ei pleacă din Republica Moldova. Este doar o întrebare de timp. Fujikura a fost o companie care a livrat linie de producere pentru câteva companii concrete din Europa, e vorba de linii de mașini. După declanșarea războiului din Ucraina companiile de mașini au decis să nu aloce bani pentru linii noi. Pentru Republica Moldova s-a luat decizia că proiecte noi nu vor fi acordate. Pentru Fujikura nu a fost o surpriză faptul că trebuie să-și închidă fabrica, pentru că ei au ajuns la finalul contractelor pe care trebuiau să le livreze”, a spus Natalia Bejan în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Natalia Bejan spune că retragerea companiei nu lasă brusc mii de oameni fără locuri de muncă, întrucât Fijikura și-a redus activitatea și numărul de angajați treptat. Șefa Agenției de Investiții neagă faptul că ar fi existat presiuni din partea instituțiilor statului asupra companiei.

„Când s-a început războiul, la Comrat erau angajate peste 1000 de persoane, când am ajuns în situația unor decizii preliminare ale Fujikura de a se retrage de pe piață, acolo deja lucrau doar 200 de persoane. Deci, în ultimii doi ani compania și-a redus numărul angajaților de la 1200 la 200. Din păcate, asta este realitatea. Compania până la final și-a onorat angajamentele contractuale, dar la un anumit moment nu s-a mai reușit să se atragă contracte noi. Acesta este unul dintre exemplele care ne arată atât influența războiului, cât și decizia investitorilor de a se retrage. Nu este vorba de presiuni din partea statului. Noi ne-am implicat, dar din contra, cu presiunea pozitivă de a rămâne în Republica Moldova. Am întrebat ce putem face? Care sunt garanțiile pe care le putem oferi? Dar în domeniul construcției de mașini, un minut de întârziere te poate costa 30-40 de mii de euro. De aceea, garanțiile noastre nu au fost suficiente”, a explicat șefa Agenției de Investiții.

Compania Fujikura a venit în Republica Moldova în anul 2016. Investiția inițială a companiei a fost de 3,2 milioane de euro, banii fiind alocați pentru deschiderea unei linii de producere a cablajelor pentru sectorul automotive.

Related posts

De la începutul anului, aproape două mii de taţi au beneficiat de indemnizaţie paternală

Albasat

Veneția schimbă condițiile pentru turiști și impune taxe de acces. Măsurile se vor aplica din vara lui 2022

Albasat

Cursul valutar oficial la 04.09.2020

Albasat

Leave a Comment