ALBASAT
Societate

Sergiu Litvinenco: Nu vor exista excepții! Inclusiv Igor Dodon va fi amendat, dacă va utiliza panglica

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco spune că la data de 9 mai, atunci când Republica Moldova marchează atât Ziua Europei, cât și Ziua Victoriei, toți cei care vor utiliza panglica „Sfântului Gheorghe”, vor fi amendați. Potrivit oficialului, legea nu vizează persoanele care poartă această panglică la medaliile sau ordinele militare. Potrivit legii promulgate de președintele Maia Sandu, poliția îi va amenda pe toți cei care răspândesc simbolurile agresiunii militare ruse, fiind vorba atât de panglica bicoloră, cât și de literele V și Z, folosite în calitate de semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina, notează IPN.

Potrivit legii adoptate de Parlament și promulgate ieri de președintele Maia Sandu, confecționarea, vânzarea și răspândirea atributelor și simbolurilor utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanități este penalizată. Ministrul Justiției spune că poliția îi va amenda pe toți cei care sfidează legea.

„Sancțiunile nu se aplică persoanelor care utilizează această panglică pentru medalii sau ordine primite pentru acțiunile din cel de-al Doilea Război Mondial. În alte cazuri e vorba de răspundere contravențională și persoanele vor achita amenzi. Inclusiv Igor Dodon va fi amendat în situația în care va utiliza această panglică, nu există nicio excepție de la aplicarea acestei legi. Cei care vor încălca această lege, demnitari, inclusiv din Parlament, urmează să fie sancționați conform prevederilor legii”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Freedom cu Dorin Galben” de la TV8.

Nerespectarea interdicției și promovarea simbolurilor agresiunii militare ruse va fi sancționată cu amenzi de la 4 500 de lei la 9 000 de lei pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice sau cu funcții publice, amenda se ridică până la 30 000 de lei.

„Există agentul constatator care este poliția și, ulterior, în baza documentărilor, se aplică sancțiunea contravențională. Doamna președinte a explicat foarte tranșant raționamentele pe care s-a bazat atunci când a promulgat această lege și eu găsesc aceste raționamente judicioase, logice pentru orice om rațional din Republica Moldova care vrea să trăiască în pace, care vrea să aibă o societate care nu tolerează războiul”, a mai spus Sergiu Litvinenco.

Ieri, Maia Sandu a promulgat legea care interzice în Republica Moldova folosirea simbolurilor ce promovează agresiunea militară. Noile prevederi intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial. Potrivit șefului statului, modificarea legislației cu privire la interzicerea simbolicii războiului din Ucraina nu atentează la memoria eroilor celui de-al Doilea Război Mondial.

Related posts

COVID-19 Nisporeni: 46 cazuri noi

Albasat

Circa 94% din cadrele didactice și non-didactice din capitală s-au vaccinat

Albasat

Un moldovean a decedat în urma unei explozii în regiunea Briansk

Albasat

Leave a Comment