ALBASAT
Societate

Și în Spitalul clinic Bălți vor fi internați pacienți suspecți cu COVID-19

Și în Spitalul clinic Bălți vor fi internate persoanele cu suspecții la COVID-19 și cele la care diagnoza va fi confirmată. În cadrul instituției, vor fi internați pacienții din nordul țării. Anunțul a fost făcut de către ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu. Vineri la au fost confirmate primele două cazuri de COVID-19 în municipiul Bălți, transmite IPN.

După ședința Punctului Național Focal, sâmbătă, 28 martie, ministra a menționat că au fost pregătite mai multe spitale care vor avea statut regional, dar cu profil de COVID-19. „Avem pregătit și spitalul din Comrat. Vom activiza și spitalul din Cahul pentru zona de sud. Sunt niște măsuri necesare în contextul faptului de a asigura deservirea regională”, a notat Viorica Dumbrăveanu.

La Spitalul Clinic Republican în prezent sunt internate zece persoane confirmate cu COVID-19, în stare gravă. Un pacient este conectat la respirație asistată. Ministra nu a precizat starea pacienților de la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” Ieri la acest spital erau 25 de pacienți în stare gravă.

Până acum, în Republica Moldova au fost confirmate 199 de cazuri de COVID-19, dintre care 56 sunt de import, iar restul cu transmitere locală. Printre pacienții confirmați sunt cel puțin 28 de lucrători medicali: nouă medici și 19 asistente medicale. De asemenea, noul tip de coronavirus a fost confirmat la șapte infirmiere și un șofer.

Începând cu data de 17 martie, în Republica Moldova este declarată stare de urgență pentru 60 de zile.

Related posts

Nicu Popescu: Moldova și Ucraina au înregistrat progrese în implementarea recomandărilor Comisiei Europene

AlbasatTV, Nisporeni

Șapte instituții de învățământ din Nisporeni, în căutare de directori. Până când pot fi depuse dosarele la concurs

Albasat

Circa 6 mii de persoane mor anual în Moldova din cauza consumului de tutun

Leave a Comment