Site-ul oficial al Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS) fost adaptat pentru persoanele cu dizabilități de vedere. „Utilizatorii aplicațiilor de pe site-ul CNAS vor putea afla cu ușurință cele mai actuale informaţii ce ţin de stabilirea şi plata pensiilor şi altor prestaţii sociale”, precizează un comunicat de presă al instituției, citat de IPN.
Pentru a accesa versiunea site-ului pentru persoanele cu deficienţe de vedere, utilizatorul trebuie să facă un clik pe iconiţa în formă de ochi, care se află în partea dreaptă de sus a paginii. Aplicația permite accesul la instrumentele pentru ajustarea meniului la necesitățile utilizatorului, cum ar fi „schimbă cursorul”, „schimbă contrastul”, „mărire caractere”, „alb-negru” şi „evidenţiaţi referinţele”.
Potrivit CNAS, serviciile electronice oferite sunt în permanentă dezvoltare şi actualizare, pentru ca orice persoană, indiferent de vârstă și categorie socială, să aibă acces la informația plasată pe site-ul oficial al CNAS.
În prezent, pe site-ul ww.cnas.md funcționează următoarele servicii electronice: „e-Cerere Indemnizații Familiilor cu Copii”, Acces CPAS, e-Petiţii, Statutul certificatului medical, Calculatorul vârstei de pensionare, Calculator pensie, Extrage CPAS, Mpay (aplicaţie prin intermediul căreia pot fi achitate contribuţiile de asigurări sociale de stat).
Casa Naţională de Asigurări Sociale îndeamnă beneficiarii, care au acces la internet, să utilizeze serviciile electronice, evitând totodată pericolele pandemiei. De la începutul anului curent, pagina oficială a CNAS a fost accesată de 3,5 milioane de vizitatori unici.
- Transport gratuit și pentru profesorii din școlile reorganizate
- Mediul de afaceri critică proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027 și cere consultări extinse
- Membrii Corpului de Control al premierului și-au depus demisia
- Familiile celor doi polițiști decedați la Sângerei vor primi câte un milion de lei
- Primarul din Căușeni a fost plasat sub control judiciar

