Situația epidemiologică se agravează în raionul Nisporeni. Peste o sută de persoane sunt infectate la moment cu COVID-19 cu forme atât ușoare, cât și mai grave. Șeful Centrului de Sănătate Publică Ungheni (Nisporeni), Alexandru Cornei, a oferit mai multe detalii cu privire la situație.
„Situația pe raionul Nisporeni, în ultima vreme, se agravează un pic. Dacă e să luăm situația per general, de la începutul pandemiei până în prezent avem 5039 de cazuri confirmate cu infecția COVID-19. În anul 2020 am avut 1274 cazuri, în 2021 – 2032, în 2022 – 1742.
Dacă e să venim cu un număr de cifre concrete, atunci or. Nisporeni are 29 de cazuri, Vărzărești – 12, Grozești – 9, Seliște – 5, Soltănești – 5 și deja altele în scădere.
La moment, cazuri active – 112, dintre care 23 sunt copii cu vârste diferite, de până la 17 ani. Opt persoane sunt spitalizate la instituții medicale din Chișinău, iar 104 urmează tratament sub monitorizarea medicului de familie, deoarece au o formă ușoară”, a precizat Alexandru Cornei.
Dat fiind faptul că numărul persoanelor ce necesită spitalizare este mic, în raion nu este deschisă o secție cu profil COVID.
„Până la moment în raioanele Republicii Moldova, în teritoriile administrative, nu activează secțiile COVID-19. Atâta timp cât instituțiile desemnate, din Chișinău, vor putea face față adresărilor, atâta timp nu vor fi deschise secțiile COVID în teritorii, deoarece nu este logic, sunt cheltuieli în plus”, a explicat șeful CSP Ungheni.
Cât privește procesul de vaccinare împotriva COVID-19, în raionul Nisporeni acesta nu a atins scopul propus de autorități, însă oamenii sunt îndemnați, în continuare, să se imunizeze, așa cum aceasta este unica soluție de protecție împotriva virusului și de a opri răspândirea acestuia.
„Procesul de vaccinare contra COVID-19 nu a atins nici pe departe așteptările și nu doar în Republica Moldova, dar și în întreaga lume. Suntem în jur de 30% imunizați în raionul Nisporeni. Suntem departe de scopul propus, dar vreau să menționez că vaccinul este disponibil, centrele de sănătate sunt asigurate cu consumabile, cu tot necesarul. Este nevoie de deschidere din partea populației, conștientizare și contribuție, pentru ca împreună să stopăm această pandemie”, a menționat șeful CSP Ungheni.
Alexandru Cornei a precizat și ce categorii de persoane sunt mai predispuse infectării.
„De regulă sunt persoanele cu o vârstă mai înaintată, persoanele cu comorbidități și, respectiv, persoanele care sunt expuse mai mult – cele care sunt în colectivități mari, care circulă mult în transportul public și sunt în contact cu alte persoane. Logic că persoanele care locuiesc în mediul rural nu prea au contact cu alte persoane, or, respectiv, riscul de infectare este mai mic”, susține Alexandru Cornei.
Situația în raion este monitorizată în continuare de către autorități, fără ca teritoriului administrativ să-i fie atribuit un cod de alertă.
„Codurile de alertă care au fost stabilite prin hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică au fost anulate. Hotărârea care prevedea codurile de alertă a fost abrogată prin hotărârea CNESP. La moment nu se atribuie coduri de alertă teritoriilor. Situația se monitorizează doar că fără coduri de alertă”, a subliniat Alexandru Cornei.
În context, șeful CSP Ungheni a venit cu un îndemn către cetățeni să respecte cele mai elementare reguli de protecție împotriva virusului și să se imunizeze.
„Desigur că trebuie să respectăm măsurile ce se impun începând de la dezinfectarea mâinilor, distanță socială, igienă personală, dar desigur cum s-a stabilit prin diferite studii, dovezi, cea mai oportună măsură de prevenire a infecției este, totuși, imunizarea. Vaccin este disponibil, personal instruit este, consumabile sunt. Plus la toate, acestea sunt gratis, populația nu achită nimic pentru imunizare”, a menționat Alexandru Cornei.
Numărul total de cazuri de infectare cu COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 551 811.
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie