ALBASAT
Actualitate Societate

Șoferii beți și cei fără permis riscă să rămână fără mașini

Șoferii care vor fi depistați beți la volan, dar și persoanele care conduc mașina fiind privați de dreptul de a șofa riscă să rămână fără mașini. Aceeași pedeapsă îi paște și pe cei care predau cu bună știință conducerea vehiculului unei persoane care este privată de dreptul de a conduce, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că pe 4 septembrie a fost aprobată Instrucțiunea privind modul de aplicare a articolului 439/7 din Codul Contravențional referitor la confiscarea specială a vehiculelor în cadrul procesului contravențional. „Confiscarea specială se aplică de către instanța de judecată la demersul agentului constatator. Agentul constatator al poliției doar constată fapta, iar ulterior urmează să solicite instanței de judecată aplicarea măsurii de siguranță – confiscarea specială a vehiculului”, precizează IGP.

Related posts

Șeful diplomației moldovenești, în vizită de lucru în Suedia

AlbasatTV, Nisporeni

Producătorii de pomușoare caută noi piețe de desfacere pentru bacifere

Albasat

Guvernul îndeamnă autoritățile publice să formeze echipe la nivel raional pentru scrierea proiectelor

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment