ALBASAT
Societate

Stamate despre reținerea lui Stoianoglo: A ajuns cuțitul la os

Membrilor Consiliului Superior al Procurorilor le-a ajuns cuțitul la os. Astfel comentează președinta comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, inițierea urmăririi penale pe numele lui Alexandr Stoianoglo. Potrivit lui Stamate, deși despre faptele invocate în sesizarea lui Lilian Carp „cunoștea toată societatea”, fosta componență CSP n-a avut curajul că numească un procuror care să investigheze faptele ce i se incriminează lui Stoianoglo. Stamate spune că după evenimentele de ieri, inițierea procedurii de evaluare a activității Procurorului General ar mai putea aștepta, notează IPN.

În sesizarea depusă la CSP, deputatul PAS Lilian Carp menționa că Alexandr Stoianoglo, în perioada în care exercita funcția de deputat, ar fi promovat un amendament care ar fi facilitat Laundromatul rusesc, adică spălarea unor sume uriașe de bani din Federația Rusă prin intermediul băncilor din Republica Moldova. Olesea Stamate spune că acest lucru era cunoscut, însă fosta componență CSP nu lua atitudine pentru că își proteja oamenii din sistem.

„Informațiile prezentate sunt cunoscute, dar ele nu și-au găsit rezonanța fiindcă în sistemul Procuraturii este foarte greu pentru un procuror simplu să ridice capul și să pornească o cauză penală împotriva Procurorului General, mai ales că aceasta poate fi încuviințată doar de Consiliul Superior al Procurorilor. Componența CSP, până recent, era un cerc închis care apăra în exclusivitate sistemul. Acum s-a diversificat componența CSP, au fost adăugați 2 membri noi. Dar dacă analizăm decizia CSP, vedem că nu doar membrii noi au încuviințat numirea procurorului care să cerceteze faptele invocate în sesizare, ci și câțiva dintre membrii vechi, este clar că le-a ajuns cuțitul la os. Ei au înțeles că nu se mai poate așa ”, a spus Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Olesea Stamate dă de înțeles că până nu va exista o finalitate în privința acuzațiilor care i se aduc lui Stoianoglo, inițierea procedurii de evaluare a activității acestuia ar fi inoportună.

„În contextul în care Procurorul General este cercetat penal, nu exclud că factorii de decizie vor mai aștepta să se desfășoare ancheta și să avem o claritate privind implicarea sau neimplicarea Procurorului General în faptele invocate în sesizare. Când el este cercetat pentru acuzații atât de serioase, se pune întrebarea dacă este potrivit să-i mai evaluezi activitatea”, a spus Stamate.

Alexandr Stoianoglo a fost reținut ieri pentru o perioadă de 72 de ore într-o cauză penală pe 4 capete de acuzare: abuz în serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu, corupere pasivă şi oferirea de declaraţii false în faţa organelor competente. La ieșirea din sediul Procuraturii Generale, escortat de mascați SIS, Alexandr Stoianoglo a calificat acuzațiile ce i se aduc drept o „revenire la statul capturat”.

Related posts

На следующей неделе еще 15 человек сдадут плазму для лиц, зараженных COVID-19

Albasat

Constituția este cartea fundamentală a unei națiuni, ședință solemnă la 30 de ani de la adoptare

AlbasatTV, Nisporeni

Женщины занимают только 31% рабочих мест в секторе ИКТ

Albasat

Leave a Comment