ALBASAT
Societate

Starea de urgență în sănătate publică se prelungește până pe 30 septembrie

Comisia Națională Extraordinară pentru sănătate publică a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până la 30 septembrie. Totodată, membrii CNESP au decis eliminarea restricției privind organizarea nunților și cumetriilor, transmite IPN.

Potrivit deciziei CNESP, evenimentele respective se permit cu condiția participării unui număr mai mic de 50 de persoane și cu respectarea strictă a măsurilor antiepidemice. De asemenea, se permite organizarea reuniunilor în grup, dar nu mai mult de 50 de persoane.

Membrii CNESP au mai decis ca persoanele care revin în Republica Moldova din țările aflate în zona verde, dar traversează state clasificate ca fiind în zona roșie, vor completa fișa epidemiologică și vor sta 14 zile în regim de autoizolare. În aceeași decizie se spune că părinții sau reprezentantul legal care-și vor însoți elevul/studentul în scopul desfășurării studiilor, nu vor sta în autoizolare. A fost exclusă și interdicția de părăsire a teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în autoizolare

În contextul începerii perioadei electorale, CNESP a stabilit un mecanism de conlucrare a organelor locale electorale cu structurile de sănătate publică teritoriale. Totodată, membrii Comisiei au solicitat să se evite deschiderea secțiilor de vot în incinta instituțiilor de învățământ.

În seara zilei de ieri, 11 septembrie, autoritățile au publicat lista țărilor pentru care se impune respectarea regimului de autoizolare. În acest context, persoanele care intră pe teritoriul Republicii Moldova, din țările identificate ca fiind cu risc sporit de transmitere a COVID-19, vor fi obligate să completeze fișa epidemiologică și să respecte regimul de autoizolare de 14 zile. Lista respectivă se actualizează o dată la 14 zile, în ziua de vineri, și intră în vigoare din ziua de luni a săptămânii următoare.

Related posts

Cursul valutar oficial la 02.08.2022

Albasat

Deputat: ASP a majorat tarifele la servicii pentru a-și rambursa creditele

Albasat

Parlamentul l-a suspendat din funcție pe funcționarul cercetat pentru trădare de patrie

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment