ALBASAT
Societate

Starea de urgenţă pe teritoriul României a fost prelungită cu încă 30 de zile

Începând cu data de 17 iunie, se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriu României. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. La fel, se menține închiderea temporară, totală sau parțială a punctelor de trecere la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuți-Prut, județul Botoșani; Oancea, județul Galați, transmite IPN.

Intrarea pe teritoriul României se interzice cetățenilor străini și apatrizilor. Excepție fac membrii de familie ai cetățenilor români; membrii de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România; persoanele care posedă o viză de lungă ședere; persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent.

Sunt admiși pe teritoriul României cadre medicale, cercetătorii în domeniul medical, cadrele medicale pentru îngrijire geriatrică, precum și transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri. Interdicția de intrare pe teritoriul României nu se aplică pentru personal diplomatic sau consular; personalul organizațiilor internaționale, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar. Nu este restricționat nici tranzitul sau accesul pasagerilor care călătoresc din motive imperative, au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

Zborurile efectuate de operatorii economici din aviație spre Belgia, Franța, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, sunt suspendate, cu anumite excepţii.

În spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă rămâne obligativitatea purtării măștii de protecție.

Related posts

Italia blochează TikTok pentru utilizatorii a căror vârstă nu este garantată, după ce o fetiță a murit sufocată în urma unei provocări

Albasat

Gazprom a confirmat livrarea gazelor în noiembrie. Prețul estimat este de 821 de dolari

AlbasatTV, Nisporeni

Inovație agricolă: Irigare sustenabilă cu ajutorul energiei solare în Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment