New York a devenit cel mai recent stat din SUA care permite așa-numitul compost uman, informează BBC. Procedura prin care corpul uman este transformat în pământ după moarte este văzută ca o alternativă ecologică la înmormântare sau incinerare.
Cunoscută și sub numele de „reducere organică naturală”, această practică constă în descompunerea cadavrelor timp de câteva săptămâni după ce au fost închise în containere speciale.
În 2019, Washington a fost primul stat american care a legalizat această procedură, urmat de Colorado, Oregon, Vermont și California.
New York este al șaselea stat american care permite transformarea cadavrelor în compost, după ce sâmbătă procedura a fost aprobată de Kathy Hochul, guvernatorul democrat al statului. Procesul are loc în instalații speciale supraterane. Un cadavru este pus într-un recipient închis împreună cu materiale selecționate, cum ar fi așchii de lemn, lucernă și iarbă uscată, și se descompune treptat sub acțiunea microbilor.
După o perioadă de aproximativ o lună și un proces de încălzire, rudele decedatului primesc pământul rezultat. Acesta poate fi folosit la plantarea de flori, legume sau copaci. Emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma incinerării contribuie în mare măsură la schimbările climatice.
De asemenea, înmormântările tradiționale care implică un sicriu consumă lemn, pământ și alte resurse naturale. Susținătorii transformării cadavrelor în compost susțin că procedura nu este doar ecologică, ci și una mai practică în orașele în care terenul pentru cimitire este limitat.
Aprobarea procedurii în New York este „un pas uriaș pentru îngrijirea ecologică a morților la nivel național”, a declarat un furnizor din Washington, Return Home, pentru New York Post. Însă, pentru unii, există întrebări etice cu privire la ceea ce se întâmplă cu solul care rezultă în urma compostării.
Episcopii catolici din statul New York s-au opus legislației, susținând că trupurile umane nu ar trebui tratate ca „deșeuri menajere”. De asemenea, au fost exprimate îngrijorări cu privire la costul unui asemenea proces. Dar firma Recompose – a cărei instalaţie din Seattle este una dintre primele din lume – spune că taxa sa de 7.000 de dolari (5.786 de lire sterline) este „comparabilă” cu opţiunile rivale. Suma medie în SUA pentru o înmormântare tradiţională a fost de 7.848 de dolari în 2021, respectiv 6.971 de dolari în cazul incinerării, potrivit Asociaţiei Naţionale a Directorilor de Funeralii (NFDA).
Compostarea umană este deja legală în Suedia, iar înmormântările naturale, în care un corp este îngropat fără sicriu sau cu un sicriu biodegradabil, sunt permise în Marea Britanie.