Statul va rambursa producătorilor agricoli taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru acoperirea datoriilor la mai multe tipuri de impozite și taxe de stat. Deputații au aprobat în lectura a doua un proiect în acest sens, transmite IPN.
Rambursarea TVA se va efectua pentru perioadele aprilie 2022 – iunie 2023 inclusiv. Se vor încadra în programul respectiv agenții economici care activează în domeniul agriculturii și care au suportat pierderi ale producției agricole de peste 50%, pe o suprafață de minim 50% din totalul terenurilor, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022.
„Aproximativ 200 de milioane de lei vor fi eliberați pentru agenții economici din sectorul agrar”, a precizat vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian.
- Rolul tinerilor în consolidarea democrației (Emisiune TV)
- Impozitele pe imobile ar putea crește din 2027, odată cu aplicarea noilor valori estimate
- Noi reguli pentru formarea viitorilor profesori, propuse de MEC: practică din primul an și masterat obligatoriu
- Fondurile europene și oportunitățile pentru localități: Cum schimbă investițiile viața oamenilor din Vărzărești și Bălăurești
- Drona care a survolat spațiul aerian al Moldovei era rusească, ministru

