Anticorpii pacienţilor diagnosticaţi cu Covid-19 se menţin în organism după infectare, insă oferă imunitate pentru o scurtă perioadă. Potrivit unui studiu realizat în Finlanda, persoanele care s-au vindecat devin imune timp de aproximativ patru luni.
Cercetarea, realizată de Institutul Naţional pentru Sănătate şi Asistenţă Socială (THL), a analizat, începând din luna martie, 129 de persoane din 39 de familii în care cel puţin unul dintre membri a prezentat rezultate pozitive la testul PCR pentru depistarea COVID-19. Studiul a confirmat că 63 din cele 64 de persoane testate pozitiv au dezvoltat anticorpi în prima lună de la infectare şi, în plus, au identificat anticorpi la alte 17 persoane care au avut rezultate negative la testul PCR.
Aproape toţi subiecţii COVID-19 pozitivi au format anticorpi în prima lună după infectare, notează Agerpres. Majoritatea subiecţilor infectaţi au prezentate forme uşoare de boală şi nu au necesitat spitalizare. Cantitatea de anticorpi la persoanele infectate a scăzut pe perioada monitorizării, deşi la patru luni de la infectare aproape toţi subiecţii aveau încă anticorpi.
”Rezultatele studiului confirmă dovezile conform cărora anticorpii produşi după o infecţie naturală şi imunitatea potenţială ar dura cel puţin patru luni”, a declarat Merit Melin, cercetătoare la THL şi conducătoarea studiului, potrivit sursei citate.
Tipul de imunitate care ar proteja corpul uman împotriva Covid-19 rămâne o necunoscută
Potrivit yle.fi, cercetătoarea care a coordonat studiul a recunoscut că nu se cunoaşte deocamdată cu certitudine ce tip de imunitate protejează corpul uman împotriva unei noi infecţii COVID-19, deşi experţii consideră că este cea furnizată de anticorpii neutralizanţi.
De asemenea, nu se ştie cu siguranţă cât timp persistă în organism anticorpii specifici împotriva virusului SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19, deoarece investigaţiile efectuate până în prezent prezintă rezultate foarte diferite.
THL consideră că rezultatele sunt promiţătoare din perspectiva dezvoltării unui vaccin.
„Deoarece vaccinarea vizează de asemenea să producă anticorpi neutralizanţi de lungă durată, este promiţător că imunitatea obţinută după infectare durează mai mult decât s-a raportat anterior”, a declarat Hanna Nohynek, medic la THL.
THL intenţionează să continue studiul pentru a examina prevalenţa anticorpilor şi posibila imunitate la persoanele infectate după şase şi şapte luni, rezultate aşteptate până la sfârşitul acestui an.