ALBASAT
Societate

Studiul care dă peste cap speranțele că noul coronavirus va dispărea pe timpul verii

Anotimpurile nu joacă decât un rol minor în epidemiologia COVID-19, este concluzia la care au ajuns oamenii de știință din Canada, citați de The Independent.

Oamenii de știință spun că este puțin probabil ca vremea caldă să împiedice foarte mult răspândirea noului coronavirus, reducând speranțele multora – inclusiv președintele american Donald Trump – care au sugerat că vara ar putea stopa pandemia globală.

Cercetătorii din Canada au examinat răspândirea Covid-19 în întreaga lume la sfârșitul lunii martie, în locuri cu diferite umidități, latitudini și măsuri de sănătate publică, inclusiv distanțarea socială.

Dr. Peter Juni, de la Universitatea din Toronto, a explicat că echipa de cercetători a descoperit o slabă legătură sau niciuna între răspândirea coronavirusului și temperatură sau latitudine și doar o asociere slabă cu umiditatea.

Am făcut un studiu preliminar care sugera că latitudinea și temperatura pot juca un rol. Dar când am repetat studiul în condiții mult mai riguroase, am obținut rezultatul opus ”, a spus el.

În schimb, închiderea școlilor și alte măsuri de sănătate publică au fost un obstacol eficient în fața coronavirusului, a adăugat dr. Juni.

Rezultatele noastre au o relevanță imediată, întrucât multe țări și unele provincii și teritorii canadiene au în vedere relaxarea sau renunțarea la unele dintre aceste măsuri de sănătate publică”, a spus el.

Profesorul Dionne Gesink, epidemiolog de la Universitatea din Toronto și coautor al studiului, a declarat în comunicat:

Vara nu va face coronavirusul să dispară. Este important ca oamenii să știe asta. Pe de altă parte, cu cât au au fost luate mai multe intervenții de sănătate publică, cu atât impactul asupra încetinirii epidemiei a fost mai mare”, a spus Dionne Gesink, epidemiolog de la Universitatea din Toronto și coautor al studiului.

Au fost studiate 144 de regiuni din întreaga lume, inclusiv state din SUA, Australia și Canada. Autorii studiului au estimat creșterea epidemiei prin compararea numărului de cazuri din 27 martie cu cifra înregistrată în săptămâna anterioară și cu o serie de variabile din timpul unei „perioade de expunere” între 7 și 13 martie.

Studiul are și o serie de limitări, spun autorii lui. Este vorba în primul rând de diferențele semnificative în practicile de testare între diferite zone geopolitice, ceea ce a făcut ca rata reală a infectării cu COVID-19 să nu poată fi estimată fiabil.

Studiul, publicat în Canadian Medical Association Journal, este cel mai recent care studiază legătura dintre răspândirea coronavirusului și temperatură.

În aprilie, un studiu al unor experți americani a constatat că, probabil, temperaturile de vară nu vor avea efect asupra răspândirii coronavirusului. Cu toate acestea, în martie, un alt studiu a ajuns la o concluzie total opusă.

Related posts

Mitul celor 10.000 de pași pe zi a fost demontat. Câți pași trebuie, de fapt, să faci zilnic pentru o viață mai lungă

Albasat

ANRE a suspendat licența „Nordgaz Furnizare” pentru trei luni

AlbasatTV, Nisporeni

Acțiune amplă de plantare a arborilor în acest weekend la Vărzărești, Nisporeni. Vezi cum poți participa

Albasat

Leave a Comment