Suedia este unul din cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova pe dimensiunea implementării proiectelor de asistență pentru dezvoltare, susținând modernizarea europeană a țării. O declarație în acest sens a fost făcută de către vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, care a discutat la Stockholm cu Johan Forssell, ministrul cooperării internaționale pentru dezvoltare și al comerțului exterior, transmite IPN.
În cadrul discuției cu oficialul suedez, vicepremierul a vorbit despre domeniile prioritare care vor defini în următorul an dialogul nostru cu Suedia: sporirea comerțului bilateral, preluarea bunelor practici referitoare la tranziția la economia verde, dezvoltarea inițiativelor de utilizare a energiei regenerabile.
„Am apreciat mesajul ministrului suedez care a punctat că în cadrul președinției Suediei a Consiliului UE, țara noastră va fi prioritară pentru programele de asistență ale autorităților de la Stockhol, pentru a implementa eficient reformele solicitate de cetățeni. Pentru dinamizarea schimburilor comercial-economice și atragerea investițiilor suedeze în economia națională, am propus organizarea unui forum al oamenilor de afaceri și diversificarea în continuare a vinurilor moldovenești comercializate în monopolul de stat al alcoolului Systembolaget din Suedia”, a declarat Nicu Popescu, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.
Părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra stabilității socio-economice din Moldova, în special în sectorul energetic. Nicu Popescu a mulțumit pentru angajamentul Suediei în cadrul conferinței donatorilor de a susține proiectele prioritare care au ca scopul redresarea economică din Republica Moldova.
- Sporirea dependenței transnistrene de Chișinău apropie reintegrarea, – vicepremierul Serebrian
- Liderul de la Tiraspol: Suntem loviți de greutăți economice, logistice și energetice
- Necesarul de energie electrică pentru 2 ianuarie e acoperit
- 62% din necesarul energiei electrice al Moldovei va fi suplinit din import românesc
- Un singur copil născut în prima noapte din 2025 la Institutul Mamei și Copilului