Casa Națională de Asigurări Sociale aduce la cunoștința beneficiarilor de toate tipurile de pensii, al căror cuantum lunar nu depășește 2000 de lei, și de alocații sociale de stat stabilite până la 1 ianuarie 2020 că, începând cu 2 ianuarie 2020, pot ridica suportul financiar unic în sumă de 700 de lei, transmite IPN.Într-un comunicat de presă al instituției se spune că suportul financiar unic va fi acordat beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă, de dizabilitate, de urmaș, pentru vechime în muncă, pentru funcționari publici, pentru unele categorii de angajați din domeniul culturii. Este vorba și de beneficiarii de pensii acordate unor categorii de angajați din aviația civilă, militarilor în termen și membrilor lor de familie, participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, din rândurile structurilor de forță, precum și beneficiarilor de alocații sociale de stat cu excepția alocației pentru îngrijire, însoțire și supraveghere.Potrivit CNAS, cheltuielile necesare pentru acordarea suportului financiar unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat constituie circa 418 milioane de lei, resurse care sunt prevăzute în bugetul de stat pentru anul viitor. Potrivit estimărilor, de acest suport unic vor beneficia circa 591 mii de persoane. Achitarea suportului financiar unic de 700 de lei va fi efectuată de CNAS prin intermediul prestatorilor de servicii de plată care asigură plata pensiilor și alocațiilor sociale.Sumele suportului financiar unic nesolicitate de către beneficiari sunt restituite lunar de către prestatorii de servicii de plată pe contul corespunzător al CNAS și incluse în plată în luna imediat următoare a lunii de gestiune. Sumele suportului financiar unic se achită beneficiarilor până la sfârșitul anului 2020.
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/
https://vk.com/id524319409
https://ok.ru/profile/564484387545
https://twitter.com/AlbasatL/
https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Source: albasat.net