Consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor plăti pentru energia electrică 4,62 lei/kWh, în comparație cu 5,91 lei/kWh în prezent. Consumatorii din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor achita un tarif de 4,65 lei/kWh, comparativ cu 5,60 lei/kWh, transmite IPN.
Tariful aprobat pentru consumatorii casnici deserviți de Premier Energy coincide cu ceea ce a propus distribuitorul. Societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord a propus un tarif mai mare, de 5,35 lei/kWh, dar ANRE a aprobat 4,65 lei/kWh.
Micșorarea tarifelor a fost solicitată de Comisia pentru Situații Excepționale și vine în contextul semnării contractului de procurare a energiei între Energocom și Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES). Cantitatea acordată pentru decembrie constituie aproximativ 204 mii, iar prețul este de 73 de dolari.
- Rolul tinerilor în consolidarea democrației (Emisiune TV)
- Impozitele pe imobile ar putea crește din 2027, odată cu aplicarea noilor valori estimate
- Noi reguli pentru formarea viitorilor profesori, propuse de MEC: practică din primul an și masterat obligatoriu
- Fondurile europene și oportunitățile pentru localități: Cum schimbă investițiile viața oamenilor din Vărzărești și Bălăurești
- Drona care a survolat spațiul aerian al Moldovei era rusească, ministru

