ALBASAT
Societate

Ţările baltice nu mai importă gaze naturale din Rusia

Ţările baltice au încetat să mai importe gaze naturale ruseşti care „nu au mai fost furnizate în Letonia, Estonia şi Lituania de la 1 aprilie”, a indicat sâmbătă şeful companiei letone de stocare Conexus Baltic Grid, notează AFP.

„Cu ani în urmă, ţara mea a luat decizii care ne permit în prezent să rupem cu uşurinţă legăturile energetice cu agresorul”, a explicat la postul leton de radio Uldis Bariss, CEO al Conexus Baltic Grid.

„Dacă noi putem face asta, o poate face şi restul Europei!”, a afirmat el. Ţările baltice sunt acum deservite de rezerve de gaz stocate în subteran în Letonia, conform Agerpres.

Pe Twitter, preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a îndemnat restul Uniunii Europene să urmeze exemplul ţărilor baltice: „Din această lună, nu mai există gaz rusesc în Lituania”, a declarat el.

Statele Unite au interzis importul de petrol şi gaze ruseşti după invazia Ucrainei, dar nu şi UE care se aproviziona cu aproximativ 40% din Rusia în 2021.

Anunţul făcut joi de Moscova de a obliga cumpărătorii din ţări „neprietenoase” să plătească pentru gazul rusesc în ruble din conturile din Rusia, totuşi, ar putea schimba jocul.

Germania, dependentă în special de gazul rusesc, a declarat vineri că doreşte să analizeze consecinţele concrete ale acestui decret al Kremlinului, menit mai ales să susţină rubla. Berlinul, ca şi alte ţări din UE, refuză orice plată în ruble către Moscova.

Related posts

27 august 1991 – ziua în care Parlamentul a votat Independența Republicii Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Maia Sandu: La 21 mai ne dorim o Adunare apolitică, a cetățenilor

AlbasatTV, Nisporeni

Arina Corșicova a fost exclusă din cursa electorală la Bălți

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment