ALBASAT
Actualitate Societate

Tehnologiile inovative de producere a zmeurului reduc riscurile schimbărilor climatice

Schimbările climatice determină producătorii de pomușoare să investească în tehnologii inovative așa ca producerea baciferelor pe substrat și în spațiu protejat, care reduc riscurile deficitului de apă, afecțiunilor secetei atmosferice, razelor directe ale soarelui , furtunilor și ploilor cu grindină. Oleg Mereacre, agricultor satul Zîmbreni, raionul Ialoveni, acum doi ani a înființat o plantație de zmeur în ghivece amplasate în câmp protejat pe o suprafață de circa 2 hectare. Datorită substituirii solului cu substratul specializat (liber de boli, dăunători și semințe de buruieni), plantele nu se îmbolnăvesc atât de frecvent și nu sunt necesare multiple tratări cu produse fito-sanitare, iar consumul de apă pentru irigarea plantelor s-a redus de zece ori, afirmă antreprenorul. Totodată, Oleg Mereacre explică că în cazul cultivării zmeurului de soi remontant în spațiu protejat el obține fructe de cea mai înaltă calitate de două ori pe an și extinde perioada de recoltare, anul trecut, ultimele fructe de zmeur fiind recoltate pe 12 decembrie. Zmeura este comercializată pe piața locală prin intermediul rețelelor de magazine.După încheierea sezonului de fructificare, plantele sunt transferate în-un depozit frigorific pentru a exclude înghețul acestora. Datorită stației meteo și a sistemului de fertigare performant, procurate acum câțiva ani cu suportul USAID, Oleg Mereacre poate monitoriza de la distanța starea plantelor din tunel și asigura în timp util fiecare plantă din ghiveci cu apă și hrana necesară. Oleg Calestru, expert al proiectului USAID Completivitate și Reziliență Rurală în Moldova afirmă că schimbările climatice din ultimii ani, când sursele de apă sunt tot mai reduse, temperaturile în lunile de vară sunt extrem de înalte, secetele sunt extinse, iar intemperiile sunt multiple și greu de anticipat, impun agricultorii să opteze pentru tehnologii moderne care ar spori siguranța investițiilor acestora. Aceste tehnologii, deși necesită investiții inițiale considerabile, contribuie la reducerea consumului de apă și  nutrienți , diminuarea costurilor de protecție a plantelor și control al buruienilor, asigurarea calității înalte a fructelor, extinderea perioadei de fructificare, sporirea productivității recoltării fructelor, planificarea recoltelor și comercializării, susține expertul.Pentru a prezenta avantajele tehnologii inovative de producere a zmeurei în containere, Asociația Pomușoarele Moldovei în parteneriat cu proiectul USAID l-a invitat pe expertul britanic Jeremy Darby pentru a explica agricultorilor pașii care urmează să îi întreprindă pentru a-și securiza investiția și a obține recolte înalte și de calitate cultivând pomușoare în ghivece și spații protejate. Potrivit proiectului USAID Completivitate și Reziliență Rurală în Moldova, actualmente, zmeura este cea de a doua cea mai cultivată baciferă în Moldova, după căpșune. În Republica Moldova sunt înregistrate circa 1500 de hectare plantate cu zmeură. În anul 2022 Moldova a exportat 670 tone de zmeura, iar în perioada 1 ianuarie – 17 august 2023 au fost exportate 721 de tone de zmeură, preponderent în Polonia și Romania.

Related posts

AU FOST DESEMNATI CEI MAI BUNI ANTREPRENORI DIN NISPORENI

AlbasatTV, Nisporeni

Cristina Gherasimov: Capitolul 23, care vizează justiția, va fi primul capitol al negocierilor de aderare

AlbasatTV, Nisporeni

Doar 24% din stațiile de pompare a apei în scop de irigare sunt funcționale

Albasat

Leave a Comment